What’s UP este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, însă nu mulți știu cu ce își câștiga acesta existența înainte de a deveni celebru. Cel care i-a lansat prima piesă a fost Marius Moga, iar de atunci viața lui s-a schimbat total.
„Printre primele joburi a fost să pun parchet şi nu era laminat. Se punea greu. Pe urmă am vândut haine. Am fost şi dispecer”, a spus What’s UP la „Vorbește lumea”.
Artistul a vorbit și despre cea mai importantă zi din viața lui, nunta cu Simina. „Cea mai mare emoţie a fost atunci când s-a terminat. Nu îmi venea să cred că s-a terminat şi că eu nu am apucat să mă simt bine. Toată nunta am salutat oameni, am pupat oameni. Am trăit nunta abia când m-am uitat pa filmări. Până atunci, n-am înţeles nimic”, a mai declarat What’s Up, potrivit libertatea.ro.
