Unităţile de primiri urgenţe (UPU) din România funcţionează după un sistem stabilit de Raed Arafat, secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor. La UPU se înghesuie astfel sute de pacienţi zilnic, fără o triere eficientă, ceea ce duce la timpi de aşteptare de până la 24 ore – ceea ce duce, în dese cazuri, la deces, potrivit Adevărul.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, o femeie vârstnică (70 ani) a murit în braţele fiului după 16 ore de aşteptare. Femeia a stat iniţial 12 ore pe un scaun în sala de aşteptare de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa. A făcut o electrocardiogramă şi a mai stat 4 ore pe un pat de spital, fără să primească nicio atenţie din partea personalului medical.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa se prezintă de regulă, mai ales vara, 500 pacienţi pe zi în UPU – un număr uriaş, ceea ce face greu de gestionat consultarea şi tratarea suferinzilor. Situaţia este şi mai gravă pentru bolnavii care vin din teritoriu, care au mai stat câteva ore şi la spitalele din judeţ, apoi sunt trimişi la Constanţa pentru că aparaturile medicale nu merg sau nu există consumabile pentru analizele medicale.
Chiar dacă eşti adus cu Salvarea, asta nu îţi acordă prioritate în intrarea la consult pentru că ordinea o stabilesc cei din Triaj (recepţia UPU), care clasifică pacienţii pe coduri de culoare. Codul Roşu presupune „Resuscitare“ (pacienţii care necesită pe loc intervenţie salvatoare de viaţă), Codul Galben este „Critic“ (pacienţii cu risc de agravare rapidă), Codul Verde înseamnă „Urgent“ (pacienţii cu funcţii vitale stabile, urgenţe minore), Codul Albastru este „Non urgent“, iar Codul Alb are nevoie doar de „Consult“.
Cele mai multe cazuri, care sufocă Urgenţa, sunt cele Alb şi Albastru. De aceea ar fi nevoie de o triere anterioară intrării în Urgenţă, unde să fii din nou controlat de medici. „Actualul sistem impus de Raed Arafat, secretarul de stat din MAI, poate fi îmbunătăţit şi pus la punct lesne, după modelul UPU spitalelor Floreasca şi Universitar din Bucureşti şi după modelul UPU spitalului din Suceava care are un centru de permanenţă pe lângă Urgenţă, care funcţionează ca un triaj foarte eficient“, arată Vasile Barbu, liderul Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor din România, citat de Adevărul.
În situaţiile de criză, oamenii nu mai ştiu de ce nu le vine odată rândul şi trebuie să aştepte ore întregi până ajung să se simtă mai rău.
Dr. Rodica Tudoran, şefa UPU Constanţa, a declarat că dacă oamenii ar consulta regulat medicul de familie, Urgenţa ar fi descongestionată.
„Nu avem voie să refuzăm vreun pacient, toţi au dreptul la viaţă. Nici măcar nu îi întrebăm dacă au buletinul la ei, nu ţinem cont de documente. Foarte mulţi pacienţi vin pentru nimicuri, ei ştiu că nu sunt urgenţă şi forţează nota, fac presiune pentru a fi băgaţi înainte. Dar dacă aţi venit la ora 10 şi vi se pare că la 11 ar trebui să intraţi, dacă vin alţi pacienţi de Cod Galben sau Roşu, veţi mai aştepta. La UPU, prioritate are întotdeauna accidentul. (…) Cei mai nemulţumiţi sunt cei de Cod Verde şi de Cod Albastru, care nu sunt urgenţe şi vor doar consult, pe care-l poate face un medic de familie. În afara cazurilor de accidente, dacă oamenii s-ar duce la medicul de familie în mod regulat nu ar mai ajunge la Urgenţă. (…) Şi mai este o problemă: dacă spitalele din teritoriu ar fi puse la punct cu dotarea, nu ar mai fi trimişi oameni de la 100 kilometri la Constanţa să li se facă investigaţii medicale pentru că lor nu le merge un aparat sau nu au reactivi – deşi au buget, dar preferă să facă economii. Apoi noi trimitem oamenii înapoi, dacă nu au nevoie de internare. Timp pierdut, pacientul extenuat, medicii încărcaţi inutil. Dar aşa e cel mai simplu: îi trimiţi la UPU“, declară medicul-şef.
Există 5 coduri de urgențe în funcție de care sunt triați pacienții:
cod roșu – resuscitare
cod galben – critic
cod verde – urgent
cod albastru – non-urgent
cod alb – consult
Timpii legali de așteptare la UPU sunt cuprinși între 0 și 240 de minute, în funcție de gravitatea urgenței:
pacienții cod roșu (resuscitare) – 0 minute
pacienții cod galben (situaţie cu risc major/ status mental alterat/orice durere intensă sau disconfort major) – 15 minute
pacienții cod verde (urgent) – 60 de minute
pacienții cod albastru (non-urgent) – 120 de minute
pacienții cod alb (consult) – 240 de minute
Puteți citi articolul integral aici.
