Cum a scuipat Oprea presa direct în ochi şi cum a murit poliţistul a doua oară

Sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut a vuit – în principal pe Internet – de ştiri indignate (pe bună dreptate, cred eu) despre ministrul de Interne, care nu doar că nu a ieşit cu o poziţie publică despre tragedie, dar nici măcar nu a catadicsit să se întoarcă la locul accidentului, atunci, în primele minute după ce a aflat. Şi-a continuat drumul fără niciun fel de problemă.

Luni, Gabriel Oprea a anunţat că a făcut, totuşi, ceva, imediat după producerea tragediei: a sunat la SMURD, iar ambulanţa a sosit „în trei minute şi jumătate”.

Atât? Da.

Nu s-a întors din drum? Nu.

Dar să o luăm cu începutul. Luni dimineaţă, burtierele televiziunilor de ştiri au intrat în breaking news: declaraţie de presă la ora 11:00 la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Unele vorbeau despre o conferinţă de presă, iar asta a dat speranţe jurnaliştilor că i-ar fi putut pune întrebări ministrului.

M-am dus acolo, ca tânăr ziarist, trăgând nădejde că se va produce o scânteie, că ministrul îşi va pune cenuşă în cap, că măcar va strecura cuvântul „demisie” în discursul lui – în sfârşit, orice ar fi avut legătură cu o minimă onoare după o asemenea tragedie.

În sala în care urma să aibă loc declaraţia, cu 2-3 minute înainte de sosirea vicepremierului, reprezentanţii presei încă sperau şi discutau despre subiectele pe care le-ar fi putut aduce în atenţia oficialului. Dar fatalitate! Organizatorii au subliniat că urma să aibă loc o declaraţie, nu o conferinţă de presă, deci ghinion! Fără întrebări.

Gabriel Oprea a venit, a spus ce avea de spus, în obişnuita-i limbă de lemn, dându-şi solemn ochii peste cap, ridicând emfatic din sprâncene şi strâmbându-şi şi mai mult gura, apoi a tulit-o după paravan, către ieşire! La fel cum, cu 26 de ani în urmă, alt demnitar a fugit, din exact aceeaşi clădire, dar prin acoperiş şi cu un elicopter. Probabil că edificiul a fost de vină pentru fuga pe care i-a inspirat-o lui Oprea.

Ziariştii au început să strige după el: „Domnule ministru! Vă veţi da demisia? Aţi vorbit cu premierul? Cu preşedintele?”

Niciun răspuns.

Totuşi, o întrebare (a lui Adrian Sturdza, director al Epoch Times România) a răsunat clar:

„Vă consideraţi autorul moral?”

Totul s-a petrecut în câteva secunde, aşadar Gabriel Oprea încă nu ieşise de tot din încăpere. Deci a auzit foarte clar această întrebare. Şi ce dacă? A ales s-o şteargă cu coada între picioare.

În urma lui, a rămas personalul ministerului, care a ridicat din umeri a neputinţă: „V-am spus noi că nu ia întrebări”.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, la ieşire, pe hol, televizorul era dat pe unul dintre posturile de ştiri care, în toate aceste zile de la producerea tragediei, s-a făcut că plouă şi a încercat toate tertipurile retorice, din disperarea de a-l albi pe Oprea. Aproape toţi cei care au apărut, recent, la acea televiziune mai aveau puţin şi ar fi cerut arestarea gropii care l-a înghiţit pe Bogdan Gigină.

Şi iată cum Gabriel Oprea s-a comportat ca un fanariot vătaf de moşie care a binevoit să deschidă gura numai şi numai după ce s-a inflamat Internetul şi au ieşit oameni în stradă. Altminteri, v-aţi fi închipuit că ar fi dat doi bani, în condiţiile în care o covârşitoare parte a presei nu mai ştia cum să deturneze discuţia către vinovăţia gropii şi către pericolul de a cădea guvernul Ponta, dacă demisionează Oprea de la Interne?

Aţi mai văzut pe cineva care să trateze o moarte cu atâtea vagoane de sictir? Le-o pica bine la stomac rudelor poliţistului decedat această atitudine a ministrului Gabriel Oprea? Dacă da, atunci m-am enervat degeaba şi puteţi citi acest text ca pe un simplu fapt divers. Ce? Nu este adevărat că „toţi murim la un moment dat”, cum a declarat, zilele trecute, vicepreşedintele UNPR Ion Răducanu? La urma-urmei, „interesul naţional” sună mult mai convingător decât „îmi prezint demisia”.