Televiziunea Română (TVR) este acuzată că apără imaginea generalului Gabriel Oprea, luând decizia de a nu difuza o filmare care dovedea cum coloana oficială a vicepremierului a fost implicată într-un accident auto.
TVR a filmat momentul în care o motocicletă din coloana oficială a lui Gabriel Oprea a fost acroșată, în urma cu trei săptămâni, de o mașină. Postul public de televiziune nu a difuzat imaginile deoarece a considerat că nu erau consecințe grave, iar în ziua respectivă au fost subiecte mai importante, precizează reportervirtual.ro.
„Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca, a prezentat accidentul drept unul ușor, fără urmări grave pentru părțile implicate și nu a oferit alte detalii. Ținând cont de celelalte subiecte ale zilei și de faptul că nu erau consecințe grave, s-a luat decizia de a nu include subiectul în emisiunile informative din ziua respectivă”, se arată în comunicatul celor de la TVR.
Nu este prima dată când TVR apără imaginea lui Gabriel Oprea, ca un soldat plecat pe front să-și protejeze superiorul. Stelian Tănase, fostul director al TVR, a declarat, în urmă cu câteva săptămâni, că vicepremierul l-a sunat pentru a-i cere să nu mai promoveze scandalul privind suspiciunea de plagiat la teza de doctorat.
