Contactat de PS News, analistul de politică externă Iulian Chifu a realizat o imagine de ansamblu asupra modului în care vor evolua lucrurile după alegerile anticipate ce vor avea loc în R.Moldova. Potrivit lui Chifu, R.Moldova va avea, după alegerile anticipate, un Parlament în care Maia Sandu va beneficia de o majoritatea cu care să poată trece reforme. „Vom vedea determinarea ei de a produce aceste reforme și de a apropia Republica Moldova mult mai substanțial de Uniunea Europeană”, spune acesta.
Amintim că Maia Sandu, președintele țării, a anunţat miercuri că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru data de 11 iulie.
Evenimentul are loc după ce hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență, timp de două luni, până pe 30 mai, a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională
„În viitorul Parlament vom avea doar două partide”
„Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat. Avem alegeri anticipate în R.Moldova, un lucru care a fost prognozat.
Maia Sandu va prelua puterea deplină și responsabilitatea în stat. Exista deja o oboseală și o pornire refractară a populației împotriva lui Igor Dodon și a Partidului Socialiștilor, Igor Dodon făcând nenumărate greșeli și devenind principalul agent electoral al Maiei Sandu.
Cel mai important moment a fost vineri când a încercat acea lovitură la adresa Curții Constituționale. S-au întors împotriva sa și iată, avem și amânarea stării de urgență și dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate într-un context special, în primul rând o polarizare în Republica Moldova între PSRM și PAS. Pe de altă parte, avem o relansare a emoției pentru că ați văzut lumea ieșită în stradă să apere Curtea Constituțională, deci o formulă de consolidare, dar și de construcție a emoției care antrenează de fapt ceea ce se va întâmpla mai departe.
Polarizarea în această situație împinge practic PAS-ul către o majoritatea constituțională, dar în orice caz, în viitorul Parlament vom avea doar două partide. Oricum există o dezamăgire în zona stângii. Pe partea dreaptă nu mai există spațiu de intrat în Parlament, și cel mai probabil nu va mai intra nimeni. Cel mai posibil e să avem situație cu două partide în Parlament.
În cazul stângii există posibilitatea ca pe dezamăgirea creată de Partidul Socialiștilor, pe eventual alte mutări politice să treacă pragul ori partidul comuniștilor, ori partidul lui Renato Usatîi, sau alternativa este ca votanții stângii, dezamăgiți să rămână acasă dacă nu au unde să capaciteze votul într-o formă susținută.
Vom avea oricum un Parlament în care de data aceasta, Maia Sandu va avea o majoritatea cu care să poată trece la reforme și vom vedea determinarea ei de a produce aceste reforme și de a apropia Republica Moldova mult mai substanțial de Uniunea Europeană, și în primul rând de a schimba fundamental viața cetățenilor. Independența justiției și combaterea corupției sunt obiectivele sale fundamentale în acest mandat”, spune analistul.
