Skip to content
Politică

DEZVĂLUIRI Cum ”cumpăra” un baron PNL voturi la alegerile lui Iohannis. Cum funcționa rețeaua politico- financiară condusă de liderul liberal. DOCUMENT

Unul din cei mai importanți lideri ai PNL a primit astăzi ”vizita” procurorilor DNA și imediat după aceasta s-a ”ales” și cu un ”cadou” din partea celor care luptă să combată corupția.

Vicepreședintele PNL și șef al CJ Hunedoara, Mircea Moloț, a ”dobândit” astăzi calitatea de urmărit penal într-un dosar instrumentat de DNA- Seriviciul Teritorial Alba Iulia.

Pe lângă acuzațiile de trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu sau luare de mită, extrem de interesantă este acuzația procurorilor la adresa Președintelui CJ Hunedoara pe care o regăsim la pagina 22 din referatul procurorilor DNA, punctul 3.

Mircea Moloț este acuzat de următoarea infracțiune: ”Infracţiunea de fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul uneipersoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art.13 din Legea nr. 78/2000 constând în acea că la data de 19.10.2014 Mircea Ioan Moloţ, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara s-a folosit de autoritatea dată de funcţia publică pe care o deţine în virtutea faptului că îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid pentru direcţionarea unor fonduri guvernamentale către bugetul comunei Turdaş, jud. Hunedoara, în tranşe, contrar dispoziţiilor legale, suma finală fiind condiţionată de modul în care alegătorii din comuna respectivă îşi vor exprima opţiunea de vot.”

acuzatie molot

acuzatie molot

Vezi aici intregul referat al DNA in cazul lui Mircea MolotVezi aici intregul referat al DNA in cazul lui Mircea Molot

Ce înseamnă în traducere liberă o astfel de acuzație?

Mircea Moloț, președinte de al CJ Hunedoara și lider al liberalilor din acest județ, a promis bani guvernamentali în schimbul acordării de voturi la alegerile prezidențiale din această toamnă, scrutin, pe care după cum bine știm, l-a câștigat Klaus Iohannis.

De altfel, Moloț este recunoscut printre colegii săi din PNL ca fiind artizanul unui mecanism ingenios de sifonare a banilor, după cum a dezvăluit jurnalistul Silviu Mănăstire în emisiunea pe care o realizează la Rtv, Dosarul zilei.

Cum funcționa rețeaua construită de Moloț și câțiva șefi din CJ Hunedoara

Moloț, în calitate de președinte al CJ Hunedoara, aloca bani pentru reparatiile de drumuri către compania Drumuri si Poduri SA Deva, o companie de stat, aflat în subordinea directă a consiliului județean Hunedoara, așadar în subordinea baronului PNL de Hunedoara. Surpriză. În 2011, această companie de stat a intrat în faliment cu datorii de peste 10 milioane de euro, ceea ce era extrem de greu având în vedere că spre această instituție erau virate sume impresionante de bani. Insa, utilajele societații și activele ei cele mai bune au fost preluate de compania privată DRUPO SRL, deținută de un anume afacerist Gabriel Doda, protejat de PSD la nivelul acestui județ. Șeful PNL Hunedoara a participat, tacit, la toate afacerile lui Doda, având în vedere că până la ruperea USL Moloț a condus județul cu ajutorul PSD.

Interesant e că în 2013, procurorii l-au arestat pe afaceristul Gabriel Doda, dar și pe viceprimarul orașului Deva, Ovidiu Moș, cel care îl ajuta și proteja pe afacerist. Acuzatiile aduse de procurori au fost legate de evaziune fiscală și respectiv constituirea unui grup de crimă organizată.

Suma pe care Moloț a virat-o către firmele acestui Doda, în ultimii 7 ani, depășește 100 de milioane de euro, după cum a dezvăluit jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire. În timp, relația lui Moloț cu regele asfaltangiilor din Hunedoara s-a răcit, iar concomitent pe harta politico- financiară a județului Hunedoara a apărut o altă firmă, care, ușor-ușor, a devenit abonată la banii Consiliului Județean. Noua firmă ”de casă” a lui Moloț ar fi controlată prietenii si subordonatii sai politici.

”Astfel, ca în basmele copilariei, în micul sat Vîşca, din comuna Vorţa, de care sigur nu ati auzit, exista o mică societate de construcții, numită Trans Construct Import Export SRL. Firma cu pricina este deținuta de un anume domn Emanoil Milică Pup – acest Milica, care nu ne spune nimic, a încasat însa peste 40 de milioane de euro de la consiliul judetean Hunedoara.

Firma de la țară deținută de Milică Pup a inceput din 2006 sa se umfle ca voinicul din poveste. In intervalul 2009 – 2011, firma de la Vîşca a incasat de la instituția condusă de șeful său politic Moloț peste 140 de milioane de lei. În anii următori, Moloț le-a servit alte și alte contracte de milioane. Să tot faci afaceri în satul Vişca! În final, afacersitul Pup a devenit viceprimarul comunei natale Vorţa. Vă dati seama, care este șansa statistică, ca o firmă de la țară cu câțiva angajați să încaseze zeci de milioane de euro de la stat!!!”, a dezvăluit jurnalistul RTV, Silviu Mănăstire.

Totuși, asupra baronului PNL de Hunedoara, Mircea Moloț, au apărut deja acuzațiile că ar fi platit ilegal bani grei acestei firme ”de casă” Trans Construct Import Export SRL – pentru lucrari de drumuri pe care nu le-a executat nici până în ziua de astăzi.

Pe lângă aceste acuzații, șeful liberal al județului Hunedoara mai are un proces de incompatibilitate cu ANI, dar și alte cateva acuzații că i-ar fi virat sume mari de bani publici din conturile instituției pe care o conduce, chiar către ginerele său, care evident are si el firmă de constructii, așa cum le stă bine baronilor din România.

Conform anumitor studii politice există teorii conform cărora dacă un candidat vrea să fie imbatabil are nevoie de un securist alături. Iohannis are mai mulți! Mircea Moloț este printre capii armatei de baroni din spatele șefului PNL, analizând modul de acțiune politică și nu numai al acestuia!

2 comentarii la “DEZVĂLUIRI Cum ”cumpăra” un baron PNL voturi la alegerile lui Iohannis. Cum funcționa rețeaua politico- financiară condusă de liderul liberal. DOCUMENT

  1. ddlor de pe facebook acestia sunt oamenii care l-au adus la putere pe iohanis nu ‘COMUNISTII” LUI PONTA.vETI TRAGE TOTI CONSECINTELE ACESTUI NESABUIT FAPT

  2. Asa a castigat Iohannis alegerile: prin cumpararea voturilor si prin organizarea de poteste „spontane”… Si-au dat seama, inaintea mea, ca romanii sunt prosti si pun repede botul la minciunile lor daca sunt sub forma de proteste „spontane”… Asa ca au regizat cateva si, unde s-a putut, au cumparat voturile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *