Suntem izolați în Italia de aproape două luni de zile și încă nu știm când vom ieși din casă, cum și mai ales cine va ieși. Pentru că în niciun caz nu vom ieși toți din case, în același timp, și va fi nevoie de foarte mult timp pentru a reveni la obiceiurile noastre.
Roma e ca un oraș bombardat, doar că de data aceasta nu ne-au dărâmat clădirile, ci viața. Supermarketurile au aceleași cozi nesfârșite și fiecare păstrăm distanța de măcar un metru. Dar oamenii își pierd repede răbdarea și se vede cu ochiul liber. Oamenii sunt încordați, nu mai zâmbesc, nu mai au niciun gest. Dacă italienii erau un popor vioi, plin de viață, energic, acum au devenit un popor distant, rece și indiferent. Coronavirus ne-a făcut să ne fie teamă de semenii noștri, de cei pe care acum două luni îi îmbrățișam și îi pupam pe obraz de fiecare dată când îi întâlneam.
Așteptăm. E tot ceea ce putem face când Guvernul nu are nicio soluție pentru a reporni economia. În luna februarie, autoritățile italiene au neglijat trei săptămâni amenințarea coronavirus. În trei săptămâni nu s-a luat niciun fel de măsuri pentru verificarea cetățenilor, testarea celor care veneau din străinătate sau izolarea celor sosiți din China. Astăzi nu știm cum a izbucnit epidemia în Italia. Nu există un pacient zero. Dezastrul din Lombardia reflectă tocmai faptul că autoritățile italiene au lăsat virusul să circule liber.
Inițial Guvernul a evitat să blocheze centrul economic al țării – Lombardia, Veneto, Piemonte, Emilia Romagna – ceea ce a fost o greșeală colosală. Cazurile s-au înmulțit rapid în aceste regiuni și s-au extins în toată țara.
Desigur, este ușor acum să spunem ce putea fi făcut diferit, dar este penibil să auzim politicieni care spun că n-au ce să-și reproșeze. Italia are multe greșeli. A reacționat târziu și greu când ar fi putut să se pregătească și să reducă numărul morților.
Guvernul de la Roma încă discută planul pentru repornirea economiei, deoarece caută soluții pentru a proteja muncitorii. Se dorește evitarea aglomerării mijloacelor de transport și măsuri de protecție la locul de muncă. Deja marile companii din Italia își instalează centre medicale prin care verifică și tratează problemele muncitorilor. Spre exemplu, Ferrari a angajat medici care verifică temperatura corpului, simptomele, și, de asemenea, compania modifică zona de producție pentru a menține o distanță între muncitori.
La metroul din Roma probabil se va intra pe rând, nu toată lumea în același timp, și pe peron se va aștepta la o distanță de un metru față de ceilalți oameni. O măsură care va crește timpul de așteptare. În autobuze vor fi un fel de controlori care vor verifica numărul pasagerilor, pentru a nu exista situații în care se aglomerează tot autobuzul.
Nu putem să ieșim din case nici măcar pentru a merge la medic, dacă avem vreo problemă. Sunt acceptate doar urgențele, iar dacă e urgență atunci ai nevoie de o ambulanță. Și decât să ajungi la urgențe, unde crește riscul să iei virusul, atunci mai bine te calmezi.
Rezistența în vremea coronavirusului este o provocare psihică și o luptă pentru supraviețuire. Pe 4 mai vor începe primele măsuri de eliberare din case, însă doar pentru muncitori. Cei care nu vor merge la muncă, vor rămâne în continuare izolați – copiii, studenții, pensionarii. Până când? E o întrebare bună. Dar greu de crezut că oamenii vor mai rezista închiși în case după 4 mai. Teama de foamete sau de probleme psihice ne sperie mai mult decât teama de coronavirus. Și neputincioși privim cum Italia moare câte puțin în fiecare zi în care e izolată.
