Skip to content
Politică

Cum se poate dezumfla povestea cu „Guvernul de la Bruxelles” al lui Cioloş / EXCLUSIV SURSE

Cum se poate dezumfla povestea cu aşa-numitul „Guvern de la Bruxelles”, format din tehnocraţi conduşi de Dacian Cioloş. Care sunt principalele impedimente în negocieri.

CITIŢI ŞI: Cum mută UE în Guvernul Cioloş. Schimbare radicală / EXCLUSIVSURSE

Formarea Executivului de tehnocraţi se află, în prezent, într-un impas neaşteptat şi aproape de netrecut, întrucât tehnocraţii premierului desemnat Dacian Cioloş sunt, în copleşitoarea lor majoritate, înalţi funcţionari de la Bruxelles. Aceştia au două probleme insurmontabile:

  1. Nu pot părăsi de pe o zi pe alta instituţiile europene unde lucrează, întrucât au contracte extrem de bine construite, care îi împiedică să plece mai devreme de câteva săptămâni din funcţiile pe care le deţin. De altfel, Uniunea Europeană a fost construită pe baza unor instituţii care nu-şi permit sincope în funcţionare.
  2. Nivelul de salarizare din UE este mult mai mare decât cel din România. Sursele PSnews.ro spun că un astfel de exemplu este înaltul funcţionar european Tudor Constantinescu, consilier principal al lui Dominique Ristori, directorul Direcţiei Generale de Energie (DG Energy) din Comisia Europeană. Din informaţiile noastre, Constantinescu are un cuantum salarial aferent funcţiei sale de aproximativ 14.000 de euro pe lună net. Mai mult: Constantinescu este unul dintre funcţionarii care pare a fi împiedicaţi, de factorii menţionaţi, să accepte o eventuală propunere din partea lui Dacian Cioloş.

Nu în ultimul rând, cei mai mulţi dintre românii care ocupă poziţii tehnice şi de funcţionari în instituţiile europene au accesat deja credite imobiliare de sute de mii de euro, să-şi cumpere case în locurile unde lucrează. De aceea, este lesne de înţeles de ce sunt „ţintuiţi” de zona Bruxelles-Strasbourg-Luxemburg.

În această situaţie se află cei pe care Cioloş s-ar baza pentru atât pentru funcţiile ministeriale de prim rang, cât şi pentru eşaloanele 2 şi 3 ale Executivului (secretari şi subsecretari). Aşadar, „Guvernul de la Bruxelles” are mari şanse să rămână doar un vis frumos pentru cei care se pronunţă în favoarea cabinetului de tehnocraţi.

1 comentariu la “Cum se poate dezumfla povestea cu „Guvernul de la Bruxelles” al lui Cioloş / EXCLUSIV SURSE

  1. Regele Carol ,intr-o discutie cu padurarul sau, ii spuse: asa este , salariul tau e mic dar padurea e mare! Acesta ar putea fi raspunsul cu renuntarea la 15000 de euro/luna sau /si ordinul primit de la superiorii lui care l-au pregatiti ani de zile pentru un asemenea moment (agentii conserva).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *