La șapte zile de la declanșarea războiului în Ucraina, după atacul armatei ruse, luptele continuă. Analistul militar Aurel Cazacu, a explicat într-un interviu pentru PS News, care ar fi soluțiile legate de dezamorsarea conflictului armat din Ucraina. În viziunea acestuia, statele membre NATO ar trebui să invite Rusia la masa negocierilor și să găsească o soluție.
„Lucrul cel mai rău e că dacă se va continua starea de fapt din aceste zile se va continua și pierderea de vieți omenești, deci e o problemă în plan civil. Nu este normal să se bombardeze blocuri și zone de locuit. Eu cred că dacă partea rusă dorea să impună o conducere pro-rusă la vârful Ucrainei trebuie să apeleze la alte metode. Există metode economice, cât și politice, realizarea unor partide de pildă. Poate că partea rusă și-a dorit un război fulger, dar rezultatele și ce au arătat acțiunile militare ruse, nu fac dovada unei bune pregătiri a unui război fulger.
Acum asistăm la ceva foarte periculos. Lucrul rău este că poate să continue acest conflict. Eu cred că soluția e una diplomatică. Cred că NATO, președintele Statelor Unite și câțiva președinți ai statelor europene ar trebui să-l invite la masa negocierilor pe președintele Putin și să discute cu cărțile pe masă. Trebuie întrebat ce dorește? Așa cum s-a văzut forțele armate ruse nu sunt pregătite. Mai există un element important – pe lângă lipsa unei pregătiri logistice foarte bune, există o lipsă de pregătire psihologică. Aici nu este un război clasic. Rușii se luptă cu o populație amestecată și să vii să pui niște oameni tineri să lupte pentru ceva ce ei nu știu este foarte grav. Ei nu știu care este scopul acelei lupte. Deci problema este foarte complicată. Normal era ca pe timpul tratativelor de pace de la graniță, luptele să înceteze. Deci părerea mea e că nu există nici o comunicare foarte bună. Nu toți cei care luptă dinspre partea rusă știu foarte bine care e scopul acestei lupte. Este foarte greu să impui acum o conducere în Ucraina. Dar este inadmisibil să ataci populația civilă pentru că războiul are regulile lui.
Eu repet, cred că NATO, Statele Unite și europenii, inclusiv partea română ar trebui să insiste pentru a sta la masa negocierilor cu partea rusă. Trebuie insistat pe calea diplomatică. Un singur om dacă moare, este un dezastru. Eu cred că timpul nu este pierdut, se poate stopa uciderea civililor în primul rând și trebuie găsite soluții de negociere”, a precizat Aurel Cazacu pentru PS News.
Amintim că negocierile anterioare, purtate atât de Statele Unite, cât și de către unele state europene precum Franța și Germania începând cu sfârșitul anului 2021 și începutul anului 2022, nu au adus nici un rezultat. După recunoaşterea de către Moscova a două regiuni separatiste din estul Ucrainei și declanșarea ostilităților militare, Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a că nu se va întâlni aşa cum era prevăzut cu omologul său rus, Serghei Lavrov. „Acum că vedem că invazia a început şi Rusia a respins în mod clar diplomaţia, nu are sens să ne întâlnim în această etapă”, declara Antony Blinken în urmă cu o săptămână. O primă rundă de negocieri între partea ucraineană și partea rusă s-a încheiat fără un rezultat concludent, însă o a doua rundă de negocieri ar urma să aibă loc în zilele următoare.
