Skip to content
Politică

Curtea de Conturi: nereguli de milioane la CS Dinamo. DNA nu se grăbește cu dosarul EXCLUSIV DOCUMENT

b365.ro

Curtea de Conturi (CC) a descoperit nereguli în valoare de milioane de lei la Clubul Sportiv (CS) Dinamo (CUI: 4266340), aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Informația apare în raportul CC aferent anului 2016 și publicat luna trecută. La pagina 84 a documentului disponibil AICI, Curtea de Conturi scrie negru pe alb că, în urma abaterilor pe care ea l-a constatat, Corpul de Control al ministrului de Interne a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA). CC nu precizează momentul sesizării, dar el a fost dezvăluit anul trecut de către Carmen Dan: 14 iunie 2017.

Acuzațiile Curții de Conturi

Redăm mai întâi explicațiile CC:

„Concomitent cu misiunea de audit financiar desfășurată la minister a fost efectuată și o acțiune de audit public extern la Clubul Sportiv „Dinamo” (CS Dinamo), constatându-se unele abateri privind asocierea dintre CS Dinamo București și Fotbal Club Dinamo București, precum și derularea obiectivelor de investiții în perioada 2000-2009, respectiv:

– cuprinderea în Contractul de asociere a unor clauze abuzive, în defavoarea CS Dinamo: perioada contractului este nedeterminată, nu există clauze de denunțare unilaterală și nu sunt prevăzute condiții de extragere a aportului la capitalul social al asociației;

– Fotbal Club Dinamo București nu și-a respectat obligațiile referitoare la plata cotei de asociere și a utilităților, situație care a condus la acumularea unor datorii față de CS Dinamo București, în perioada 2003-2010, în cuantum de aproximativ 3.173 mii lei (3,173 milioane lei – n.r.);

– pentru obiectivul de investiții „Modernizare stadion central”, cu o valoare totală de 32.504 mii lei, nu au fost prezentate documentele justificative pentru plăți în sumă de 3.230 mii lei (3,23 milioane lei – n.r.).

Pentru abaterile constatate la CS Dinamo București, Corpul de Control al Ministrului – Serviciul Inspecții a sesizat, în timpul controlului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.

Opinia de audit

Pe baza abaterilor de la legalitate și regularitate, identificate în urma misiunii de audit financiar, încheiată pentru exercițiul bugetar 2016, a fost exprimată o opinie cu rezerve, cu paragraf de evidențiere a anumitor aspecte.

Pentru înlăturarea neregulilor constatate s-a emis decizie”.

Informația privind sesizarea DNA-ului nu este nouă. De altfel, însăși ministrul Carmen Dan a vorbit despre acest lucru în iunie 2017, după ce corpul ei de control își finalizase inspecția.

„Am finalizat controlul cu privire la modul în care s-a realizat asocierea dintre CS Dinamo şi Asociatia FC Dinamo, iar concluziile au ajuns deja la DNA. Raportul de control l-am trimis miercuri (14 iunie 2017 – n.r.) la această unitate de parchet. În paralel, juriştii Ministerului de Interne vor acţiona în civil pentru a rupe această asociere păguboasă pentru Clubul Sportiv Dinamo şi pentru Ministerul Afacerilor Interne. Evident, sunt fapte de natură penală. Acum a venit momentul să scoatem adevărul la lumină. Timp de 15 ani, responsabilii din MAI au acceptat o situaţie confuză, în care patrimoniul statului să fie la dispoziţia şi în beneficiul unui grup restrâns de persoane”, spunea Carmen Dan anul trecut, citată de Prosport.

Publicația precizează că verificările Corpului de Control au fost demarate după ce nu s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte administrarea stadionului Dinamo, în vederea modernizării acestuia pentru Campionatul European 2020.

„Clubul Sportiv Dinamo, aparţinând MAI, este proprietarul bazei sportive din Şoseaua Ştefan cel Mare. În urmă cu mai mulţi ani, dreptul de administrarea a fost cesionat pentru peste 40 de ani către AFC Dinamo, firmă controlată de Nicolae Badea. După ce fostul acţionar de la Dinamo a cedat acţiunile către Ionuţ Negoiţă, societatea lui Badea a continuat să fie administratorul stadionului. Negocierile dintre CS Dinamo şi AFC Dinamo pentru preluarea bazei nu au avut rezultat. Pentru ca stadionul să poată fi reconstruit, era nevoie să treacă în administrarea CS Dinamo, care să permită celor de la CNI (Compania Națională de Investiții – n.r.) să intervină”, mai arată Pro Sport.

Și așa ajungem în zilele noastre

Miercuri, 7 martie 2018, redacția PSnews.ro a trimis către DNA o solicitare în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, întrebând care este stadiul actual al dosarului Dinamo.

Iată mai întâi ce am întrebat noi:

„Prin prezenta, în baza Legii nr. 544/2001, vă rugăm să ne precizați care este stadiul dosarului deschis de către DNA în urma raportului primit în iunie 2017 de la Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne, în legătură cu neregulile descoperite la Clubul Sportiv (CS) Dinamo.

Concret: vă solicităm să ne comunicați cu privire la acest dosar:

– numele persoanelor puse sub urmărire penală;

– numele persoanelor care au primit soluții de neîncepere a urmăririi penale (NUP) sau scoatere de sub urmărirea penală (SUP);

– cuantumurile defalcate ale sechestrelor puse de către DNA”.

Răspunsul DNA a venit tot miercuri, în mai puțin de o oră de la solicitarea noastră, dar din el reiese că dosarul nu a progresat prea mult, aflându-se – după cele aproape 9 luni de la primirea sesizării – încă în faza incipientă, nepublică. (Alineatul 2 din articolul 285 al Noului Cod de Procedură Penală prevede că „procedura din cursul urmăririi penale este nepublică”. Dosarul devine public odată cu trimiterea în instanță, așa cum reiese din art. 352, alin. 1 din NCPP: „Şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică”.)

Redăm precizările primite miercuri de la parchetul Codruței Kovesi:

„La solicitarea dvs. din data de 07 martie 2018, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele:

Dosarul la care faceți referire se află în lucru pe rolul DNA – Structura Centrală, în acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *