Skip to content
Politică

Daniel Constantin: „România ar trebui să aloce în fiecare an un procent din PIB pentru refacerea sistemului de irigații”

România ar trebui să aloce în fiecare an un procent din Produsul Intern Brut pentru refacerea sistemului de irigații, o altă măsura utilă în acest domeniu referindu-se la crearea de parteneriate publice-private, în condițiile existenței unor investitori interesați, a declarat marți Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Durabile, la ‘Conferința Națională a Agricultorilor – 2015’, organizată de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, notează agerpres.ro.

‘O soluție pentru refacerea sistemului de irigații o reprezintă parteneriatele publice-private, și avem investitori care sunt interesați. De asemenea, consider că România ar trebui să aloce în fiecare an un procent din Produsul Intern Brut pentru refacerea acestui sistem. Concret, e nevoie de un acord politic, pentru ca în următorii cinci ani de zile, respectiv bugetul 2016 până în anul 2020 să aibă în plus față de ce are acum un anumit procent din PIB, astfel încât să putem să realizăm din fonduri de la bugetul de stat și această componentă, fără de care apa nu poate fi mai ieftină. Totodată, la nivelul țării sunt în desfășurare 130 de proiecte de refacere a sistemului de irigații, cu o valoare de 140 milioane de euro. Avem un termen ca până la 30 septembrie să se finalizeze investițiile, pentru ca până la sfârșitul acestui an să putem să solicităm fondurile de la Comisia Europeană‘, a afirmat Daniel Constantin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *