Skip to content
Politică

Daniel Fenechiu, PRIMA reacție după execuția lui Zamfir: Liberalii discută și mai puțin se exclud între ei! EXCLUSIV

danielfenechiu.ro

Senatorul PNL Daniel Fenechiu – vicepreședintele Comisiei juridice din camera legislativă superioară – a acordat miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a comentat decizia de excludere a senatorului PNL, Daniel Zamfir, din partid.

Amintim că decizia de excludere a fost luată, miercuri, în cadrul Biroului Executiv al PNL, cu 25 de voturi ‘pentru’, două ‘împotrivă’ şi două abţineri, la propunerea preşedintelui, Ludovic Orban.

”Eu cred că nu ar trebui neapărat să ajungem să ne excludem, că suntem puțini, totuși. Am intrat în Parlament 99 de parlamentari ai PNL, 30 de senatori și 69 de deputați, după un an și puțin, dacă pleacă și Zamfir, mai rămânem 28 de senatori. Au plecat și doi deputați. Dacă ajungem să ne exclude între noi, nu facem altceva decât să ușurăm treaba puterii. Practic, nu afcem altceva decât să devenim mai puțini și mai puțin importanți pentru că în politică ceea ce contează este matematica electorală. Numărul este cel care îți dă putere, cel care îți dă importanță în politică”, a declarat Daniel Fenechiu pentru PSnews.ro

Mai mult, senatorul PNL a ținut să precizeze că este grav că partidul ajunge din nou subiect de dispută și că din nou ”vor fi cuvinte grele aruncate”.

”Relativ la povestea cu domnul Zamfir, fără îndoială, părerile sunt împărțite. Este cât se poate de evident că domnul Zamfir este o persoană care are o viziune mai puțin libertariană, mai puțin liberală pură, este mai apropiat de liberalismul social, mai preocupat de aceste probleme ale consumatorilor. Din punctul acesta de vedere, este fără îndoială, ușor mai la stânga nucleului dur al PNL. Însă, eu cred că într-un PNL mare, cum se dorește PNL a fi, trebuie să aibă loc și persoane care sunt mai într-o parte, iar pe de altă parte, cred că în situații de genul acesta nu trebuie să acționăm niciodată emoțional. Trebuie să căutăm și soluții de mijloc, pentru că pe linia sancțiunilor există o serie de sancțiuni, ultima dintre ele fiind sancțiunea excluderii. Din punctul acesta de vedere, eu niciodată nu am fost susținătorul sancțiunilor extreme, mai ales în situația în care numărul este foarte important într-un grup parlamentar. Pe de altă parte, cred că în general dialogul este cel care rezolvă problemele. Să vedem ce va decide Consiliul Național, pentru că forul care decide excluderea unui parlamentar este Consiliul Național, însă, faptul că s-a creat o majoritate destul de mare în sensul acesta, prefațează într-o oarecare manieră și decizia Consiliului Național. Grav este că din nou suntem subiect de dispută, grav este faptul că din nou vor fi cuvinte grele aruncate. Din punctul meu de vedere, acestea sunt lucrurile care nu fac bine PNL”, a continuat liberalul.

Nu în ultimul rând, Fenechiu a vorbit și despre devierea de la linia partidului, invocată de Ludovic Orban, ca motiv de excludere a senatorului Zamfir:

”Fiecare partid, de principiu, se adresează unui grup electoral. PNL se adresează oamenilor de dreapta, oamenilor care merg pe doctrina liberală care restricționează intervenția statului atât în economie cât și în raporturile contractuale. Din punctul acesta de vedere, aici este o linie pe care, pe de o parte, domnul Zamfir a depășit-o, pentru că în momentul în care statul intervine și influențează prin intervenționism raporturile contractuale, din momentul acela intri într-un oarecare conflict cu doctrina liberală. Pe de altă parte, și sancțiunile așa extreme, nu sunt de natură să fie extrem de liberale. Adincă liberalii în general sunt toleranți, discută și mai puțin se exclud între ei”, a conchis Daniel Fenechiu.

 

4 comentarii la “Daniel Fenechiu, PRIMA reacție după execuția lui Zamfir: Liberalii discută și mai puțin se exclud între ei! EXCLUSIV

  1. Daniel Catalin Zamfir, initiator al :
    1. Legii Darii in Plata;
    2. Legii Conversiei
    3. Legii aducerii Arenelor BNR din patrimoniul BNR la Ministerul Sporturilor
    4. Legii Plafonarii Dobanzii Anual Efective la banci si IFN-uri
    5. Legii Retractului Litigios
    6. Legii Leasing-ului
    7. Legii contractului ce nu mai reprezinta titlu executoriu
    8. Legii ridicarii imunitatii membrilor CA din BNR.

    Ludovic Orban – zero activitati parlamentare.

    Tot ce-i mai sus are legatura cu sistemul bancar, cu BNR, cu Faraonul Sef. Am spus ca e razboi.
    Romanii nu uita cum PNL s-a facut pres la usa BNR-ului, la fel cum ceva timp in urma facu si PSD-ul.

  2. alunecoasa si prea detaliata explicatia ca sa fie ceva curat… se vede pe mutra lor de pndl-isti ca si-ar vinde si familiile ptr cativa arginti

  3. Adică din punctul ăstuia de vedere dacă tii cu poporul tău ,cu romanii ,esti socialist si gica contra si nu este “normal si bine “ ?!?! Bai dar sa dus dreq PNL -ul asta de tot ! Păcat ca de aceea iese si face PSD ce vrea ,din cauza lui gica contra astia din PNL !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *