Premierul Marii Britanii, David Cameron, se află, miercuri, în prima sa vizită oficială în România, la ora transmiterii acestei ştiri el ajungând la Palatul Victoria, unde a fost întâmpinat de către premierul Dacian Cioloş.
Premierul britanic a ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 15.00 şi a fost întâmpinat de către prim-ministru.
Cei doi oficiali s-au oprit apoi pe holul Palatului Victoria, unde au făcut fotografii, Dacian Cioloş invitându-l apoi pe premierul britanic să viziteze mai multe săli ale Guvernului, potrivit antena3.ro.
