În prezent, analiştii politici dau PSD pe primul loc după scrutinul de pe 5 iunie, cu 35-43% la nivel naţional, prognozând, în acelaşi timp, pentru PNL un scor care nu va trece de limita 29-30%.
Trei sorţi mai mult decât favorabili
Cu toate acestea, PNL ar fi trebuit să fie favorit pentru câştigarea alegerilor locale, din trei motive.
În primul rând, de la ultimele alegeri europarlamentare încoace, partidul a trecut printr-una dintre cele mai importante fuziuni post-decembriste. Cu toate acestea, perspectivele erau descurajante încă de la scrutinul de pe 25 mai 2014: scorurile PNL şi PDL, adunate (15%, respectiv 12,23%), nu ar fi reuşit să îl depăşească pe cel al PSD (37,6%). Sigur: trebuie să facem precizarea că nici PSD nu candida singur, ci în alianţă cu UNPR şi PC. Cel mai probabil, aceşti doi sateliţi au contribuit la victoria stângii, dacă stăm să ne gândim că, în noiembrie 2012, partidul lui Gabriel Oprea şi cel al lui Daniel Constantin obţinuseră, în alegerile legislative, 5,26%, respectiv 7,71%. Cu toate acestea, fără UNPR şi PC, PSD nu ar fi stat la fel de confortabil în faţa unei (pe atunci încă nedefinitivate) alianţe PNL-PDL.
În al doilea rând – şi cel mai important -, tot în 2014, dar pe 16 noiembrie, PNL (care deja „înghiţise” fostul PDL) a obţinut cea mai mare victorie de după 1989: a dat primul preşedinte al României. Această realitate ar fi trebuit să ofere un puseu de scor electoral pentru oamenii Alinei Gorghiu şi ai lui Vasile Blaga, iar PNL ar fi trebuit să se prezinte în sondaje cu un scor mult peste cel al PSD, care pe 16 noiembrie oferise înfrântul (pe Victor Ponta). Din nou, n-a fost să fie.
Nu în ultimul rând, PNL dintotdeauna s-a lăudat cu o atitudine pro-justiţie şi pro-stat de drept. Aşadar, şi acest aspect ar fi trebuit să ajute Partidul Naţional Liberal în sondaje, mai ales în contextul aşa-numitei „campanii electorale paralele a DNA” la care asistăm în prezent şi despre care vedem că se soldează, în principal, cu executarea unor lideri ai Partidului Social Democrat.
Ce s-a întâmplat, de fapt?
Fuziunea s-a fâsâit lamentabil – acesta este un adevăr aproape axiomatic. Îndelung-aşteptata putere a unificării a fost înlocuită de bătăliile acerbe, din majoritatea filialelor, între liderii PNL şi cei ai PDL. Acest conflict a fost întreţinut de tăcerea complice a tandemului Gorghiu-Blaga. În egală măsură, conducerea de la centru a fost una slabă, măcinată de orgolii şi de lipsă de decizie.
A, da! Să nu uităm: PDL a fost înlăturat de la putere pe 27 aprilie 2012 (odată cu guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu). Doi ani şi jumătate mai târziu, acceptarea fie şi a unei colaborări (ca să nu mai vorbim de alianţe sau fuziuni) cu democrat-liberalii continua să reprezinte un act de sinucidere politică, ţinând cont de evidentul capital de antipatie electorală cu care veneau oamenii lui Blaga. Dar liberalii conduşi de Gorghiu „s-au ţinut de nas şi au fuzionat”, după cum s-a scăpat un lider al vechiului PNL.
Cât priveşte victoria PNL la prezidenţiale, trebuie să amintim că beatitudinea nu a ţinut mult: Klaus Iohannis a fost primul cetăţean român care a arătat că nu are încredere în PNL, adică exact în partidul care îl propulsase spre Cotroceni. Semnalul clar al scepticismului manifestat de Iohannis l-a reprezentat numirea unui premier din afara PNL-ului: pe Dacian Cioloş. Astfel, fostul candidat liberal la Preşedinţie a aruncat în derizoriu liberalii, care deja demonstraseră că nu sunt în stare să formeze o majoritate parlamentară.
Mai mult: chiar dacă, după învestitură, PNL s-a gudurat pe lângă Cioloş cel girat de Iohannis, acesta a avut prima frondă la adresa liberalilor când s-a pronunţat în favoarea votului într-un singur tur.
În al treilea rând, în ceea ce priveşte relaţia PNL cu ceea ce este cunoscut drept „instituţiile statului de drept”, trebuie să precizăm că partidul, la început, dădea semne de consecvenţă, dar a sfârşit lamentabil când a arătat lumii întregi pleiada de penali pe care se sprijină, cele mai răsunătoare cazuri fiind cele ale foştilor primari Cristian Popescu Piedone (de la Sectorul 4 – protectorul candidatului PNL Răzvan Sava) şi Andrei Chiliman (de la Sectorul 1 – girantul lui Alexandru Nazare). Astfel, PNL dă o lovitură de graţie procurorilor DNA: munca anchetatorilor anticorupţie este aruncată în ridicol şi ignorată chiar de cei care se pretind cei mai mari apărători ai statului de drept din politica românească.
Ceea ce nu mulţi au remarcat este faptul că, spre deosebire de PNL, PSD nici nu a îndrăznit să se pretindă un apostol al integrităţii, nici nu şi-a garantat candidaţii prin oameni anchetaţi penal. Dăm un exemplu chiar din Bucureşti: în Sectorul 2, Mihai Mugur Toader (oricâte suspiciuni de pomeni electorale ar plana asupra lui) niciodată nu şi-a făcut afişe în care să apară alături de Neculai Onţanu.
Vedem, aşadar, cum, pe zi ce trece, noul PNL dă din ce în ce mai multe semne că s-a transformat, după fuziune, într-un mare etalon de „n-a fost să fie”, confruntându-se cu perspective sumbre după alegerile locale de duminică.
