Skip to content
Politică

De cine este condusă România? Tehnocraţii revoltă un lider ALDE, care-i cere lui Cioloş să o demită pe Prună

Tehnocraţii revoltă un lider ALDE, care îi solicită prim-ministrului Dacian Cioloş să o demită pe Raluca Prună din funcţia de ministru al Justiţiei.

Este vorba despre Steluţa Cătăniciu (deputat şi prim-vicepreşedinte al ALDE), devenită cunoscută după ce şi-a dat demisia din Comisia juridică, în urma prestanţei îndoielnice a Cristinei Guseth (şefa ONG-ului Freedom House), care fusese propusă de Cioloş pentru portofoliul de ministru al Justiţiei.

Într-un comunicat trimis, marţi, PSnews.ro (intitulat „De cine este condusă România, domnule Cioloș?”), prim-vicepreşedintele ALDE aminteşte cazuri problematice de miniştri tehnocraţi: Patriciu Achimaş-Cadariu (de la Sănătate), Anca Paliu Dragu (Finanţe) şi, recent, Raluca Prună.

Redăm mai jos comunicatul deputatului Steluţa Cătăniciu:

„După ce ministrul Sănătății, domnul Achimaș-Cadariu a declarat că românii au sistemul de sănătate pe care îl merită, deoarece muncesc puțin, după ce ministrul Finanțelor, doamna Paliu Dragu le-a spus românilor să muncească pe doi lei, ministrul Justiției, doamna Prună le transmite nonșalant că drepturile lor sunt un lux!

De cine este condusă România, domnule Cioloș? Al cui este acest guvern, pentru că al românilor nu mai este și nu cred că a fost vreodată!

Declarația doamnei ministru Prună nu reprezintă altceva decât modul în care a fost modelată gândirea dânsei despre justiția pentru români de către mentorul domniei sale, Monica Macovei.

O exprimare extrem de periculoasă, menită să genereze tot mai mult ideea că se încearcă transformarea României într-un stat totalitar și că statul de drept, pentru români este doar o iluzie la care tânjim de mult.

După 25 de ani, constatăm cu astfel de ocazii, că România este un stat nesigur din punct de vedere al drepturilor și libertăților individuale, în care am ajuns în situația nefirească de a dezbate despre aceste valori supreme garantate de Constituție, când ele, foarte simplu, trebuie doar respectate!

Este regretabil faptul că domnul prim-ministru Cioloș nu a luat, încă, atitudine față de declarația doamnei ministru Prună, care nu reprezintă o banală eroare de comunicare ci modul dânsei de a se raporta la țara al cărei mistru de Justiție este.

Îi solicit domnului prim-ministru să o demită pe doamna Prună pentru a nu transforma justiția din România, atât cât a mai rămas, într-o justiție de tip sovietic!”

1 comentariu la “De cine este condusă România? Tehnocraţii revoltă un lider ALDE, care-i cere lui Cioloş să o demită pe Prună

  1. ALDE a fost singurul partid care a avut curajul sa critice public derapajele și declarațiile inacceptabile ale ministrului Justiției

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *