După ce a consimțit să facă doar un infim act de prezență la faraonica nuntă a lui Dragnea Jr, fiind ultimul venit și, totodată, primul plecat, așa cum a dezvăluit PSnews.ro, Călin Popescu-Tăriceanu a ieșit la rampă, marți, și a respins, de o manieră categorică, principalele proiecte dorite cu ardoare de socrul-mare, dublul condamnat Liviu Dragnea: declanșarea suspendării președintelui Klaus Iohannis, OUG sau asumarea răspunderii pe Codurile Penale, dar și OUG pe amnistie și grațiere. De asemenea, recentul nuntaș nu a uitat să ironizeze așa-zisa ”asasinare” neizbutită care l-ar fi vizat pe aliatul său.
Din rațiuni lesne de înțeles, anunțul lui Tăriceanu a fost receptat de Liviu Dragnea și de fidelii acestuia ca o veritabilă declarație de război.
Tudorel Toader, ministrul din manșeta lui Tăriceanu
Potrivit surselor PSnews.ro, motivul principal pentru care șeful PSD încă mai salvează aparențele unei colaborări senine cu Tăriceanu și ALDE – deși relațiile sunt mai tensionate ca niciodată! – rezidă în faptul că Alianța l-a asumat și îl coordonează pe ministrul Justiției, Tudorel Toader (vechi apropiat al lui Tăriceanu), ceea ce-l ”condamnă” pe Dragnea să mimeze pacea și înțelegerea, înghițind cu hopuri ”aroganțele” președintelui Senatului. Altminteri, dacă ar risca un conflict deschis cu Tăriceanu, deși chiar spre așa ceva ne îndreptăm, cu pași repezi, șeful PSD se teme nu atât de pierderea majorității parlamenatare, cât de o eventuală ”domesticire” subită a lui Tudorel Toader în ceea ce privește ”evaluarea” și revocarea procurorului general al României, Augustin Lazăr. Aceasta în contextul Dosarului 22 August care amenință să ajungă la nume grele din ”protipendada” PSD, cu atât mai mult în urma dezvăluirii operate de Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, care susține că a semnat ordinul intervenției în forță abia după miezul nopții, fapt care aruncă o nouă lumină asupra responsabililor politici ai abominabilelor violențe săvârșite în Piața Victoriei.
Marea spaimă
În realitate, condițiile expuse public de Tăriceanu sunt de-a dreptul drastice pentru Dragnea, care, dacă le va accepta, riscă să fie prins cu treburile neterminate și, finalmente, să piardă cursa contra cronometru cu dosarul angajărilor fictive, unde are deja o condamnare în primă instanță la trei ani și șase luni de închisoare cu executare. De partea cealaltă a baricadei, Tăriceanu este conștient că, în pofida diverselor promisiuni verbale fără acoperire, Dragnea nu îi poate oferi nici cea mai mică garanție că i se va acorda statutul de unic prezidențiabil al PSD-ALDE, pentru simplul motiv că viitorul teleormăneanului nu este deloc unul sigur, având în vedere mai mult sau mai puțin apropiatul verdict în speța angajărilor fictive.

CPT, un expirat politic, face declaratii de razboi si habar nu are cine e Rudy Giuliani. Cum poti sa spui o asemenea prostie ca Rudy Giuliani conduce echipa de avocati a lui Trump. Asta inseamna ca ori CPT e prost si habar nu are despre ce vorbeste ori deinformeaza. Cred ca a doua varianta e mai plauzibila.
In primul rand Rudy Giuliani e doar un consilier a lui Trump pe teme legale, care merge la televizor si vorbeste cateodata ca o moara stricata si mai spune si el din cand in cand tot felul de prostii care chiar el le dezice mai tarziu. Sa fim foarte seriosi acum, Rudy Giuliani habar nu are cu cine se bate si impotriva cui se lupta. Initial, chiar el a spus ca va rezolva marea investigare a lui Müller intr-o saptama maxim doua. E, uite ca nu a fost asa… si inca continua aceasta mascarada in care Rudy Giuliani va intra in historie ca fiind doar un alt “mouth piece” a lui Trump la televizor. Rudy Giuliani’s glory days have been over a long time ago and he’s just living off of his past and whatever someone is willing to pay him to write open letters. Pathetic!