Skip to content
Politică

Deputat PNL: „Se prefigurează semnarea unui acord cu FMI pentru încadrarea în deficitul bugetar”

jurnalul.ro

Cristina Trăilă, deputat PNL, a declarat sâmbătă că România ar putea încheia în luna februarie un nou acord cu FMI, pentru a se încadra în deficitul bugetar agreat cu Uniunea Europeană.

Se preconizează semnarea unui nou acord cu FMI. Se știe că există un audit al FMI în momentul de față. Se presupune că datorită acestui deficit bugetar, pentru a ne încadra în limitele agreate ar trebui să existe, undeva prin luna februarie, un nou acord cu FMI, ceea ce înseamnă că am ajuns să împrumutăm mai mult decât (…) încasăm la bugetul de stat. Avem un PIB ridicat, dar, în același timp, împrumuturi la fel de mari”, a spus Trăilă, potrivit agerpres.ro .

Aceasta a făcut referire și la trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, precizând că această măsură ”creează haos în sistem”, iar salariile ar putea scădea cu 11%. În opinia deputatului liberal, măsurile pe care încearcă să le adopte Guvernul nu vor rezista în timp și doar pot fi o dovadă cu nu există fonduri bugetare suficiente.

1 comentariu la “Deputat PNL: „Se prefigurează semnarea unui acord cu FMI pentru încadrarea în deficitul bugetar”

  1. Cristina Traila,mintiti cu nerusinare.V-a invatat asta betivul de frunte al neamului pe care il faceti de ris permanent?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *