Problemele liberalilor cu Direcția Națională Anticorupție par să continue.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au decis luni trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a deputatului de Prahova, Mircea Roșca, și a mai multor funcționari, pentru mai multe fapte de corupție.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:
ROȘCA MIRCEA – deputat în Parlamentul României – în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență dintre care una în formă continuată, precum și pentru instigare la săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unor foloase necuvenite,
ROTILĂ ADRIAN – administrator al S.C. ADLIV TERMO SRL Comarnic și fost administrator al S.C. STANEVIP SRL Comarnic – în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, pentru complicitate la săvârșirea a patru infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unor foloase necuvenite, precum și pentru două infracțiuni de dare de mită,
POPESCU GABRIEL STELIAN – consilier local al orașului Azuga – județul Prahova, în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită,
DUMBRAVĂ DIANA CAMELIA – fost secretar al orașului Azuga – județul Prahova, în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
STRÂMBEANU ADRIAN – fost director al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unor foloase necuvenite și luare de mită,
ROTARU MARIAN EMANUEL – economist la Serviciul Achiziții al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unor foloase necuvenite și luare de mită,
DAVID SIMONA – director al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călinești – județul Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,
MALEA MARIANA – responsabil cu achizițiile publice în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călinești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,
SAVU CRISTINA – fost director economic în cadrul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia – județul Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,
FÂCĂ MIHAIL – fost administrator public al județului Prahova, în prezent secretar de stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,
SEMCU ADRIAN EMANUIL – fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,
ȘERBĂNOIU GABRIELA CRISTINA – fost șef al Serviciului Achiziții Publice și Contracte din cadrul Direcției Patrimoniu a Consiliului Județean Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit”, se arată în comunicatul DNA.
