Deputat UDMR, condamnat la 1 an si jumătate de inchisoare cu suspendare.
Este vorba de deputatul UDMR Karoly Kerekes care a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia şi fiul în biroul parlamentar, aceştia obţinând, în baza contractelor încheiate, peste 56.000 de lei, potrivit mediafax.ro.
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să reducă pedeapsa primită de Karoly Kerekes în primă instanţă, în 27 octombrie 2014, de la doi ani la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 3 octombrie 2006 – 18 mai 2009, deputatul Kerekes Karoly a propus angajarea, la biroul lui parlamentar, a fiului său, a avizat cele două contracte individuale de muncă încheiate cu acesta şi a încheiat trei contracte civile de prestări servicii cu soţia sa şi cu fiul său.
Soţia şi fiul lui Kerekes Karoly ar fi realizat, în baza acestor contracte, un folos material în cuantum total de 56.663 de lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor, precizau procurorii, în actul de sesizare a instanţei.

Cand se va ocupa DNA si de defrisari? Cand il va intreba ceva pe kerestoy atilla? Sau nu?