Skip to content
Politică

Deputatul AUR acuzat că şi-a bătut soţia a şters o postare în care prezenta varianta sa asupra evenimentelor

Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul AUR Dumitru Viorel Focşa, acuzat că şi-a bătut soţia, a şters de pe Facebook postarea în care explica varianta sa cu privire la cele întâmplate. În acea postare, el susţinea că nu a lovit-o pe aceasta, ci doar a luat-o cu mâna de după gât şi a tras-o cu fruntea spre fruntea lui, iar ulterior, în timpul unei alte ”busculade”, ea ar fi fost ”atinsă şi de uşa camerei”.

Postarea de vineri în care Dumitru Viorel Focşa prezenta varianta sa privind acuzaţiile care i se aduc că şi-a bătut soţia a fost ştearsă de pe Facebook, notează news.ro.

În acel text, el susţinea că nu a ridicat mâna să îşi lovească soţia, ci a luat-o de după gât şi i-a strigat în faţă că nu mai rezistă şi a tras-o cu fruntea ei către fruntea lui. El afirma că soţia a fugit spre telefonul din dormitor, strigând că sună la 112, dar acolo a mai fost o ”busculadă” şi ”a fost atinsă şi de uşa camerei” şi atunci a văzut că-i sângerează nasul. Focşa spunea că, dacă conducerea AUR îi va cere să-şi dea demisia din Parlamentul României, o va face spre binele colegilor săi şi al românilor care cred în AUR.

El arăta că vrea să aducă lămuriri privind incidentul ”pentru a scuti pe mulţi care trăiesc din titluri de scandal în presă, de osteneală, dar şi pentru a le potoli setea de diversiune”.

Deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa şi-ar fi agresat soţia, în noaptea de miercuri spre joi, femeia refuzând să meargă la spital, dar şi să fie emis un ordin de restricţie împotriva soţului său. Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *