Astăzi se sărbătorește Valentine’s Day, iar în Parlament este a patra zi în care au loc dezbateri pe tema proiectului legii bugetului de stat pe anul 2019, vineri fiind votată varianta finală. Cu această ocazie, deputatul PNL Florica Cherecheș a transmis un mesaj cititorilor PSnews.ro și nu numai:
Cu ocazia celebrării Valentine’s Day, liberalul își dorește să se ajungă la un numitor comun asupra bugetului, iar fiecare ”amendament să fie adoptat sau respins în funcție de iubirea purtată pentru români”. Deși dezamăgită de modul cum au loc dezbaterile, deputatul a transmis colegilor ”să își iubească țara și românii”.
”E interesant că este chiar ziua în care dezbatem bugetul și nu arătăm deloc că ne-am iubi. Eu aș vrea în mod special ca în această zi, în care dezbatem bugetul României, fiecare amendament să fie ascultat și înțeles și adoptat sau respins în funcție de cât de mult ne iubim țara și cât de mult îi iubim pe români. Acesta este mesajul meu, pentru că din păcate, se duc prea multe minciuni și una se declară, și atunci când ajugem la vot, cu totul și cu totul altceva se face. Să ne iubim țara, să iubim românii”, a transmis Florica Cherecheș de Valentine’s Day.
