Monica Berescu, deputat USR, a strâns o avere impresionantă, având acțiuni inclusiv la compania BioNtech, cea care produce vaccinul anti-Covid 19 împreună cu Pfizer. Berescu a intrat în politică în 2018, când s-a înscris în PLUS, iar după 2 ani a reușit să facă pasul către Parlamentul României, pe lista USR PLUS Iași. După terminarea facultății, Berescu a lucrat 7 ani la compania Capgemini România, iar cea mai importantă funcție a fost de „operations manager”. Doi ani de zile a fost digital brand manager la compania Layout.ai, unde se declară co-fondator.
Monica Berescu a reușit să investească sute de mii de euro în mai multe multinaționale, potrivit declarației de avere. Berescu are acțiuni inclusiv la BioNtech SE, compania care produce vaccinul anti-Covid19 împreună cu Pfizer, în valoare totală de 19.232 de euro. USR-ista are acțiuni la 55 de companii importante din lume și din România, precum: CocaCola, Mastercard, Microsoft, Tesla, Uber, CloudLab AG (cea mai importantă investiție a ei, în valoare de 250.000 de franci elvețieni, adică circa 248.000 euro).
Valoarea totală a acțiunilor deținute de Monica Berescu este de 347.147 de euro, altele în valoare 34.434 de dolari, acțiunile sale la companii românești ajung la 231.859,57 de lei și mai are inclusiv unele acțiuni în franci elvețieni care ajung la 260.836 CHF. Dacă ar fi să transformăm totul în euro, potrivit cursului BNR, Monica Berescu are acțiuni totale de circa 672.000 de euro.
În conturi, deputatul USR are o altă avere impresionantă, reușind să strângă 190.547,16 de euro, 38.000 de dolari și 5.576 de lei. Împreună cu acțiunile pe care le deține, Monica Berescu are o avere de aproape 1 milion de euro.
În Iași deține un apartament de 56 de mp și o casă de 151 de mp. De asemenea, împreună cu soțul ei deține două terenuri, cu o suprafață totală de 1.522 de mp. Deși are sute de mii de euro în conturi și acțiuni de aproape un milion de euro, Monica Berescu declară că conduce un autoturism Ford Fiesta, din 2003, ceea ce pare o dovadă de populism.
Monica Berescu are numeroase venituri. În 2020, a încasat 49.903 lei de la compania SC Erebul consulting SRL, plus alți 25.762 lei, de la ANPIS, privind indemnizația pentru creșterea copilului. De la Camera Deputaților, pentru câteva zile din decembrie 2020, aceasta a încasat 4.171 lei.
Ionuț Berescu, soțul deputatei, a obținut, în 2020, suma de 19.500 lei de la compania SC Ibeinterity SRL, o companie din Muntenii de Jos, Vaslui, obscură și fără nicio importanță, apoi a câștigat 18.585 de euro din PFA, iar din dividende a obținut 12.664,6 de lei. De precizat că Monica Berescu ascunde suma pe care soțul ei ar fi câștigat-o din dividendele la CL, LI. Potrivit legii, toate veniturile trebuie să fie publice. Ionuț Berescu a mai obținut 18.223 de lei din vânzarea de acțiuni. Familia Berescu are și doi copii, pentru care a primit alocații în valoare de 4.426 lei.
În 2021, Monica Berescu era propunerea lui Dacian Cioloș pentru funcția de ministru al cercetării, inovării și digitalizării, în guvernul minoritar pe care USR voia să-l formeze după căderea guvernului condus de Florin Cîțu. Pentru a reuși să-și construiască această carieră politică, Berescu a împrumutat USR cu suma de 142.000 de lei, în campania electorală din 2020, dar nu a declarat dacă a primit banii de la partid. În 2021, Berescu a prins un loc și în Biroul Național al USR, chiar dacă experiența ei politică era aproape zero.
Din decembrie 2020 și până în prezent, Berescu a avut 3 luări de cuvânt în Parlament și a semnat 54 de proiecte legislative, împreună cu alți parlamentari. Activitatea ei parlamentară se concentrează foarte mult pe mediul de afaceri și se vrea a fi rivala lui Cosette Chichirău.
În 2021, Berescu declara pentru presa locală din Iași că nu ar fi chiar atât de bogată: „Întrebarea asta să i-o puneți lui Cosette! Ea e mult mai bogată decât mine. E plină de bani. Investește în criptomonede, am văzut. Tipic pentru un demagog. Politica e precum criptomoneda: o promisiune care se umflă ca o gogoașă, dar dispare peste noapte”. Tipic pentru demagogii din USR și PLUS e să spună că alții sunt mai bogați decât ei, însă Berescu are o avere mult mai mare decât Cosette Chichirău. Suma investită de Berescu în acțiuni este de aproape două ori mai mare decât cea a lui Chichirău.
În continuare, publicăm lista cu toate companiile la care Monica Berescu are acțiuni:



