Deputatul PSD Eugen Nicolicea, preșesdinte al Comisiei Juridice din camera inferioară a Parlamentului, reușește să arunce un nou văl opac asupra modificărilor operate în noul Cod de procedură civilă, contestând cu vehemență obiecțiile ridicate de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Specialiștii în drept procesual susțin că noile amendamente introduse de deputați în proiectul de modificare a codurilor penale vor introduce noi motive de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive, practic, dinamitând autoritatea de lucru judecat. Pentru Nicolicea însă, aceste argumente sunt lipsite de valoare, deputatul anunțând că preferă să se ghideze după principiul: „Curtea va descurca și legiuitorul decide”.
Într-un interviu pentru ziare.com, descris drept halucinant chiar de către jurnalista care l-a realizat, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților își apără până în pânzele albe punctul de vedere, catalogându-i pe magistrații ICCJ drept ignoranți.
„[Judecătorii ICCJ] Habar nu au ce vorbesc!”, a ținut să precizeze Nicolicea într-o dispute legată de absența unei legi mai favorabile în Codul civil care să justifice aplicarea principiului retroactivității în Codul de procedură civilă așa cum vor deputații.
Pe de altă parte, Nicolicea pare să aibă o logică șubredă, invocând un dublu standard în anumite cazuri.
„ Reporter: Să o luăm altfel. Spuneți-mi dvs. un caz în care motivele de revizuire a unei hotărâri pot opera fară retroactivatea legii în civil, nu în penal, pentru că vorbim de Codul de procedură civilă.
Eugen Nicolicea: Hotărârea definitivă prin care trebuie să plătești o contravenție. Ce e greu? O contravenție pentru care nu mai esti obligat să plătești dacă ea nu mai există.
Rep: Și dacă ai plătit-o acum 5 ani, primești banii înapoi după decizia CCR care declară contravenția neconstituțională?
E. N: Nu, doamnă, aia care nu au apucat să platească nu mai plătesc, ca de azi încolo se aplică, nu retroactiv.
Rep: Și cei care au apucat să plătească?
E.N: Să fie sănătoși! Toată lumea invocă motive hodoronc-tronc. Aplicarea o fac tot judecătorii care trebuie să respecte și Constituția”.
Întreg interviul cu Eugen Nicolicea poate fi citit aici, răspunsurile șefului Comisiei Juridice din Camera Deputaților demonstrând în mare parte haosul pe care inițiativa de reformă din Justiție a guvernului PSD-ALDE se pregătește să îl sădească în rândul magistraților.
