Skip to content
Politică

Descinderi de amploare ale polițiștilor de la transporturi maritime. Prejudiciul e uriaș

Polițiștii de la transporturi maritime au efectuat joi, 21 ianuarie, percheziții la administratorii a două societăți comerciale, bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 3 milioane de lei, prin evaziune fiscală în domeniul IT și în turism.

“La data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat două percheziții, pe raza municipiului Constanţa şi a localităţii Cobadin”, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) printr-un comunicat.

Au fost vizate locuințele administratorilor a două societăți comerciale, bănuiți de evaziune fiscală în domeniile IT, respectiv turism.

De asemenea, au fost puse în aplicare două mandate de aducere pentru cei doi administratori.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională, mai susțin polițiștii, este de aproximativ 3 milioane de lei, potrivit realitatea.net.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *