Apar dezvăluiri cutremurătoare despre referendumul din vara anului 2012. Ies la iveală documente ce ar putea răsturna politica ultimilor trei ani.
Jurnalistul Oana Stancu a prezentat, vineri seară, la Antena 3, documente ce ar putea ridica suspiciuni de abuz în serviciu.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au ridicat, recent, de la sediul CCR, mai multe documente referitoare la referendumul din 29 Iulie 2012. Realizatorul TV susţine că aceste documente sunt mult mai „puternice” decât erata dată de Curtea Constituţională.
Anchetatorii PICCJ investighează modul în care magistraţii constituţionali au emis o decizie privind organizarea, în 2012, a referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu. După publicarea documentului, a fost adăugată o erată în care CCR menţiona că numărul de persoane cu drept de vot este de peste 18 milioane, ceea ce însemna că nu a fost întrunit cvorumul la referendum şi, astfel, a fost posibilă întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni.
Potrivit Oanei Stancu, Augustin Zegrean ar putea fi acuzat de abuz în serviciu, după ce a cerut în 2012 anularea propriei solicitări adresate Guvernului, de actualizare a listelor electorale.
„Dacă nu ar fi cerut această anulare, rezultatul referendumului de demitere a lui Traian Băsescu ar fi fost cu totul altul şi votul a 7,4 milioane de români nu ar fi fost ignorat”, a punctat Stancu.
Un document semnat de Augustin Zegrean pe 6 august (ziua în care CCR a publicat erata la decizia privind votul pentru referendum) arăta că şeful CCR a cerut Guvernului să nu mai facă o numărătoare a tuturor persoanelor cu drept de vot din România, aşa cum ceruse Curtea iniţial.
„Erata dată de Curtea Constituţională în 2012 a împiedicat demersul Guvernului de atunci, de a realiza un minirecensământ pentru a-i scoate de pe listele electorale permanente pe românii plecaţi din ţară de mai mult timp”, a mai spus Oana Stancu.
În document, se preciza faptul că vor fi luate în calcul toate persoanele cu drept de vot (peste 18 milioane de români). Pe baza acestei erate, referendumul de demitere a lui Traian Băsescu a fost invalidat.

Si ce mai conteaza acum? Doar sa-i puna la popreala pe judecatorii slugi; poate se curata si aceasta cloaca numita CCR.
prostii !
Cu ce se mai ocupa unii ?
Cate treburi raman nerezolvate ?
DIN PACATE TOTI SUNTETI O APA SI UN PAMINT,DAR ROATA VIETII NU IARTA, VA VENI SI RINDUL VOSTRU. PACAT CA ACEASTA TARA FRUMOASA E POPULATA CU ASTFEL DE SPECIMENE CE PAR A SE INMULTII…DAR PINA CIND? DOAMNE NU INTOARCE DE TOT FATA TA DE LA NEAMUL MEU!
O TARA FRUMOASA PACAT CA ESTI POPULATA CU ASTFEL DE SPECIMENE
Nu au fost 7,4 milioane de romani la referendum.
Nu …silviule ! Au fost peste 8 milioane ! Cei 7,4 au votat destituirea lui Baescu !!!
Se pare ca uitati cei cel putin 1,5 milioane care au fost dar n-au fost !!!!!!!!!!
Golanisme marca Antena 3.
….SPUSE UN OLIGOFREN !
POTI SA STAI JOS, CRETINULE!
Nicaieri in lume nu se numara alegatorii de pe listele electorale dupa desfasurarea votului!!!
Numai basistii scriu aici ? Evident ca trebuie cercetate imprejurarile in care CCR s-a jucat cu votul romanilor .Traian Basescu a fost demis la acel referendum,numai ca s-a intors pe usa din spate la Cotroceni,castigand la masa verde. Adica a facut exact ce promisese el insusi ca nu va face.
Pacat de tine ca ai numele unui martir !!!!!
bla bla bla
Nu au fost 7,4 milioane au fost 7,399,99 e bine asa?
Oana Stancu…o alta SLUGA a puscariasului Voiculescu!
Din cita gramatica stiu eu, din cite vad alta decit „cutremuratorii” de aici, 8 milioane e mai putin de jumatate decit 9 milioane, adica jumatate plus 1 din numarul total al persoanelor cu drept de vot. Iar minicirnatul guvernului putea sa descopere ca doar membrii guvernului sunt votanti in tara asta, ca tot nu retroactiva, c-asa-i in drept. Auziti-i, mai baieti, se poate trai din gainariile astea, un carat de mobila nu v-ar aranja mai bine?
Si cei de peste hotare cam de ce nu ar avea drept de vot! Nu sunt cetateani , daca sunt temporar plecati? Sau va deziceti de ei?
Spune „antena3” si trage apa!