Skip to content
Politică

Dezvăluiri de culise din Metrorex: noul manager privat, numit în secret după ce s-a „împăcat” cu sindicatul SURSE

Dezvăluiri de culise din Metrorex: noul manager privat al companiei de stat ar fi fost numit în secret după ce acesta s-a „împăcat” cu sindicatul.

Noul manager privat al metrorex a fost desemnat în tăcere, departe de ochii presei și în condiții lipsite de transparență, au dezvăluit surse din interiorul societății pentru Cetăţeanul.net. Aceleași surse spun că Marin Aldea, cel care a asigurat interimatul până la „concurs”, a devenit manager privat numai după ce s-ar fi „împăcat” cu liderul Sindicatului.

Luni, 13 iunie, s-au încheiat „ostilitățile” privind alegerea Managerului Privat la Metrorex. Dintre cei 6 „finaliști” (trei din „interior”, restul din afara societății), a fost ales ca manager privat Marin Aldea, cel care avusese și „interimatul” până la desemnare.

Surse din interiorul Ministerului Transporturilor au dezvăluit că Marin Aldea ar fi fost văzut, în urmă cu circa zece zile, la un restaurant „de fițe” din Herăstrău, împreună cu Ion Rădoi, liderul Sindicatului, și de Mihai Alexandrescu, președintele consiliului de administrație (C.A.) al Metrorex și, în același timp, președintele comisiei de selecție a managerului privat.
Marin Aldea, „copilul de suflet” (profesional vorbind) al lui Gheorghe Udriște, a fost în trecut un apropiat al foștilor directori Radu Aurel și Cătălin Homor, vreme în care se spune că l-ar fi „trădat pe Rădoi”. Acum, după plecarea celor doi (Radu și Homor), i-ar fi promis lui Rădoi, spun sursele menţionate, că îi va semna prelungirea, cu zece ani, a contractelor pentru spațiile comerciale de la metrou, principala sursă de finanțare a Sindicatului.

Citiţi mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *