Skip to content
Politică

Din culisele primului BEX al liberalilor pe 2020: au avut loc transferuri SURPRIZĂ. Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu s-au înscris în PNL

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 12:37

PNL a decis, luni, în ședința Biroului Executiv al partidului, că Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, primiți recent în partid, vor fi membri BEX, au dezvăluit surse liberale pentru PSnews.ro

––––––––––-

Liberalii se întrunesc, luni, în prima ședință din acest an a Biroului Executiv al PNL. Potrivit unor surse liberale, printre temele de discuție se află cooptarea în partid a grupului lui Daniel Constantin și alegerile anticipate.

Totodată, liberalii iau în discuţie și calendarul pentru alegerile locale, sondajele de opinie în privinţa candidaţilor şi termenele de desemnare a acestora.

Amintim în acest context că nu mai puțin de 16 membri au demisionat din Pro România. Între aceștia sunt foşti oameni de bază ai lui Ponta: parlamentari, lideri locali, inclusiv membri-fondatori Pro România. Anunțul a fost făcut chiar de Daniel Constantin, fondator şi primvicepreşedinte PRO România, într-un mesaj pe pagina personală de Facebook.

Redăm integral mesajul lui Daniel Constantin:

Noi, semnatarii acestei declarații, am demarat proiectul politic Pro România într-un moment dificil, mai 2017, în care numeroși oameni politici cu experiență nu acordau șanse mari acestei inițiative. Pro România a fost un proiect construit să ofere oamenilor de bună credință, de la simpli votanți, la politicieni, o alternativă reală la peisajul complex și complicat în care a stagnat politica românească. Am inițiat și realizat acest Proiect cu oameni care, în primul rând, au renunțat la ambițiile personale și la privilegii facile, acceptând să construiască de la zero o soluție politică de centru pentru România. Este vorba de un Proiect politic în care toți ne-am regăsit pe deplin și pe care l-am conceput în așa fel încât să reprezinte o parte importantă a intereselor cetățenilor români, atât în planul politicilor publice propuse, cât și în plan ideologic. Bunele intenții însă, uneori, nu sunt de ajuns. Este nevoie de ceva mai mult pentru ca, în timp, proiectele și strategiile pe care le propunem să prindă contur. Iar aici, dificultățile apar, de multe ori, acolo unde te aștepți mai puțin.

Astfel, în viața politică, sunt momente în care anumite delimitări și decizii trasează intențiile politicienilor.
Inițial, proiectul Pro România a fost fundamentat pe o componentă ideologică de centru, însă am constatat o evoluție susținută spre o altă direcție, schimbându-se doctrina și idealurile. Reamintim faptul că, de când am intrat în politică, am fost adepții ideilor social-liberale, deoarece România are nevoie de politici și măsuri care să pună pe primul loc libertatea și drepturile cetățenilor, dar care includ totodată și aspectele sociale. De aceea, rămânând fideli ideilor și valorilor în care credem, ne angajăm să le implementăm în continuare pentru România. Alături de noi sunt cei mai mulți dintre cei cu care am pornit la un nou drum în 2017, dar și colegi care s-au alăturat ulterior Proiectului, care înțeleg să fie acum solidari cu principiile pe care le-am expus.

Suntem în continuare o echipă puternică și dornică să se implice într-un proiect de reformare a societății românești. În acest sens, semnăm astăzi împreună o demisie colectivă din PRO România și vom continua să credem în valorile pe care le-am promovat în mod consecvent.

Daniel Constantin – Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România
Sorin Mihai Cîmpeanu – Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România
Mircea Banias – Deputat, Vicepreședinte PRO Romania şi Coordonator Constanța
Damian Florea -Fondator, Deputat, Coordonator Ilfov
Liviu Balint – Deputat, Coordonator Sălaj
Georgian Pop – Deputat
Răzvan Mitu – Fondator, Vicepreședinte PRO România și Coordonator București
Cristian Cosmin – Fondator şi Vicepreședinte PRO România
Raluca Haliţ – Fondator PRO România, Coordonator Tineret București
Georgică Dumitru – Coordonator Dâmboviţa
Marius Sanfirişcă – Coordonator Hunedoara
Silvian Dan – Coordonator Olt
Gigi Danuț Feţeanu – Coordonator Sibiu
George Manciu – Coordonator Sector 2
Letiţia Stoian – Coordonator Sector 4
Dan Marian – Coordonator Sector 5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *