Skip to content
Politică

Discriminările salariale pun pe jar angajații Ministerului Muncii

Discriminările salariale sunt motivul principal de supărare al angajațiilor instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii.

Pe fondul acestor nemulțumiri, nu este exclus ca bugetarii Ministerului în cauză să iasă în stradă alături de colegi de la Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului și Sportului și Protecția Cosumatorului. Acțiunea este susținută în totalitate de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici. 

Sindicaliștii susțin că nemulțumirile sunt fondate, salariile fiind ”considerabil mai mici decât ale aceloraşi categorii de personal aflate în subordinea altor ministere, ajungând până la dublul sumei încasate”, conform Digi24.ro.

Mai mult decât atât, Sindicatul Național al Funcționarilor publici afirmă că politica salarială actuală duce la o destabilizare și ineficiență majoră, personalul fiind dispus să migreze spre alte segmente ale administrației publice centrale, acolo unde salariul este mulțumitor.

Salariile Funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii, precum Inspecţia Muncii, ANOFM, ANPIS şi intituţiile subordonate acestora precum şi, ANPDCA sunt considerabil mai mici decât ale aceloraşi categorii de personal aflate în subordinea altor ministere, diferenţa salarială pe aceeaşi funcţie publică ajungând până la dublul sumei încasate. Cu toate că aceste instituţii au o importanţă strategică în sistemul administraţiei publice, politică salarială din acest moment duce la o destabilizare şi o ineficientă instituţională majoră prin migrarea personalului către alte instituţii publice a căror politică salarială corespunde pregătirii profesionale a funcţionalului public”, au explicat sindicaliștii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *