Rezultatul alegerilor a dat peste cap planurile multor politicieni. Surpriza acestor alegeri nu a fost faptul că PSD-ul a obținut o victorie zdrobitoare, ci felul rușinos în care a fost bătut PNL-ul.
E clar că peste 60% dintre cetățenii români nu au fost interesați de ce s-a întâmplat la alegeri sau nu au avut posibilitatea să voteze. Restul de aproape 40% au avut de ales dintre o stânga unită și constantă și o dreaptă fărâmițată, amestecată și fărâmițată iar.
Deși nu a candidat pe nicio listă, Dacian Cioloș a fost numele cel mai des menționat în această campanie.
Cioloș, acuzat
Cioloș a fost supus încă din prima zi de mandat unui tir de acuzații. Adversarii lui l-au acuzat că e tehnocratul cu miniștri aduși de la UE, cu miniștri numiți peste noapte și cu unii miniștri schimbați după câteva luni. Cioloș a condus un guvern care, după unii, a fost performant, în timp ce, după alții, a fost incompetent.
Cioloș a fost alăturat până la demonizare afaceristului american de origini iudeo-maghiare George Soros (chiar s-a spus că e fiul miliardarului, într-o știre apărată pe site-ul-fantomă exclusiv24.ro). Așa-zisa „știre” nu a citat nicio sursă, și, conform hotnews.ro, a fost publicată pe un site neasumat, ce promovează mesajele lui Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, PSD și ALDE. În câteva ore, site-ul a înregistrat 23.000 de vizualizări. Ideea e fost montată de investigații jurnalistice care au arătat că „stirea” potrivit căreia Dacian Cioloș ar fi fiul omului de afaceri George Soros a pornit de la un site deținut de către un fost șef al filialei PNL Gorj care în prezent este senator și membru ALDE și a candidat în aceste alegeri. (digi24.ro). Este vorba despre Dian Popescu care a fost condamnat la cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu, după ce a încasat ilegal 154.000 de lei de la Primăria Peştişani, judeţul Gorj, pentru lucrări care nu au fost executate.
Cioloș – câștig sau piedere?
Unii spun că Dacian Cioloș a făcut rău PNL-ului, când, în plină campanie electorală, asociat fiind cu imaginea acestui partid, a făcut pasul în spate și apoi în față, îndemnând la a fi votate ambele formațiuni politice care îl susțineau (PNL și USR).
Cioloș este propunerea de prim-ministru cu care PNL-ul a pierdut electorat, iar USR-ul a câștigat electorat.
Totuși, e foate interesant cum a reușit un premier tehnocrat să apropie trei partide de dreapta (PNL, USR și UDMR, după cum precizeză evz.ro) sub un scop comun: Dacian Cioloș prim-ministru. Ori dreapta românească tinde la o uniune, ori Cioloș a fost perceput ca un câștig clar și ca un factor integrator.
Cade varianta Cioloș prim-ministru?
Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu renunță la “clauza de integritate” a viitorului prim-ministru, ceea ce deocamdată îl exclude pe Dragnea din fruntea viitorului guvern, dar acest lucru nu îi dă avantaj lui Cioloș, care oricum nu va fi susținut de majoritatea parlamentara, reprezentată de PSD și – după toate aparențele – ALDE.
Cu Dragnea prim-ministru sau nu, românii au ales. Ce-i rămâne de făcut lui Cioloș, viitorul fost premier?
Una dintre variantele pe care Dacian Cioloș le are este să se întoarcă la Bruxelles, unde a fost destul de apreciat în calitate de comisar european pentru Agricultură.
Însă tehnocratul nu dorește acest lucru, așa cum afirma încă din septembrie:”…nicio grijă, nu merg nicăieri. Mai am treabă aici”, declara pentru evz.ro.
În luna octombrie 2016, și gândul.info.ro îl cita pe Dacian Cioloș spunând că, la îndemnul soției, “se va așeza”, deci sunt șanse mici să plece în străinătate.
Ce poate face însă în România?
Cioloș poate deveni membru de partid, cel mai probabil în PNL-ul despre care tot mai multe voci spun că trebuie să se reinventeze și să ajungă din nou demn de istoria sa. Ori în USR, unde sunt și o parte dintre “tehnocratii” alături de care a lucrat prim-ministrul.
În octombrie, în articolul publicat de gândul.info.ro, Dacian Cioloș afirmă că „nu s-a decis dacă va intră într-un partid, dar a exclus varianta de a intra în PSD sau de a conduce un guvern PSD-PNL.”
Cioloș, întrebat dacă va prelua PNL după alegeri, a răspuns pentru Mediafax: „Mi-am pus problema, nu am luat o hotărâre”. Cum Dacian Cioloș are un proiect pentru România, are, așa cum a recunoscut, ”nevoie de o majoritate politică care să fie una onestă și care să funcționeze pe aceleași principii pe care funcționez eu” . Mai precis, Cioloș a dat de înțeles că vede în PNL o astfel de majoritate.
Sigur că Dacian Cioloș nu e membru al PNL, dar asta se poate rezolva, iar momentul e oportun, acum, când PNL își caută un lider. Nu știm, însă, și dacă va fi acceptat de PNL-istii care îl acuză pe premier de scorul mic obținut de către liberali în alegerile parlamentare.
Nicușor Dan a exclus varianta ca actualul șef al Executivului să intre în USR. „Cred că ar fi un mare câștig pentru România ca domnia sa să continue la cârmă Guvernului României și cel mai echilibrat mod de a o face este să rămână independent de partidele care susțin acest Guvern”, a declarat Nicușor Dan, relatează ziare.com
Cioloș rămâne apolitic?
Cioloș poate dispărea un timp din prim planul politic până se liniștesc apele. Ar avea la dispoziție varianta consultanței, Dacian Cioloș bucurându-se, în acest moment, de o experiență deloc de neglijat. Putem spune că fostul comisar european este persoană care ar putea apărea miraculos din pălăria oricărui președinte de partid de dreapta.
