Direcția Națională Anticorupție (DNA) a tăcut, dar informația tot a ieșit la iveală. Vedeți în cele ce urmează ce mare dosar este încă în lucru la parchetul Codruței Kovesi.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, încă de la mijlocul lunii februarie, acte de urmărire penală în vestitul dosar EADS. Informaţia este confirmată de un raport de activitate întocmit de lichidatorul judiciar al unuia dintre consultanţii contractaţi de concernul EADS, compania românească Vila 23 Snagov SRL, fostă Midocar Consulting SRL, raport care arată că DNA a cerut toate extrasele de cont şi contractele încheiate de această societate, în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2013, scrie Jurnalul Național.
La sfârşitul lunii februarie, documentele solicitate au fost înaintate, în parte, Secţiei de combatere a infracţunilor asimilate corupţiei din DNA. Din documente, reiese că procurorii lui Kovesi au deschis ancheta EADS în anul 2015, deşi cercetările erau anunţate public încă din anul 2014. În 2016, sursa informaţiilor, Parchetul din Germania, a închis dosarul, din lipsă de probe.
Corespondenţa dintre DNA şi compania contractată de EADS a fost devoalată de casa de insolvenţă Capital Insol SPRL, în cuprinsul raportului lunar, întocmit în data de 29 martie 2018, pentru luna februarie a anului curent, în calitate de lichidator judiciar al SC Vila 23 Snagov SRL (fostă SC Midocar Consulting SRL), în dosarul de insolvenţă aflat pe rolul instanţei.
Potrivit acestui document, în data de 13 februarie 2018, Capital Insol SPRL a primit, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, o adresă, înregistrată sub numărul 466/13.02.2018, „prin care se solicită să transmitem, până la data de 15.02.2018, o situaţie cu sumele de bani încasate ca urmare a serviciilor prestate în beneficiul companiei EADS, împreună cu documentele justificative, precum şi o situaţie privid destinaţia ulterioară a sumelor de bani încasate ca urmare a serviciilor prestate în beneficiul EADS, împreună cu documentele aferente (extrase de cont, facturi, contracte”.
Capital Insol SPRL mai notifică faptul că, în aceeaşi zi, a transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie o adresă drept răspuns la solicitarea formulată de procurori.
„Se poate remarca graba DNA-ului de a obţine aceste informaţii, în termen de două zile, deşi dosarul a fost deschis încă din anul 2015, el având numărul 245/P/2015, iar despre aceste verificări însăşi şefa instituţiei anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a făcut vorbire în spaţiul public încă din anul 2014, de când au fost declanşate cercetările în dosarele conexe «Microsoft»”, comentează cei de la Jurnalul Național.
