Skip to content
Politică

DNA îl acuză pe Tăriceanu că ar fi luat mită 800.000 de dolari ca premier. Instituția cere președintelui Iohannis încuviințarea urmăririi penale

Inquam Photos / George Călin

DNA a cerut luni încuviințarea urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu, acesta fiind acuzat că, în perioada 2007-2008, când era premier, ar fi primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

DNA a anunțat luni că a referatul cauzei a fost trimis procurorului general, pentru sesizarea președintelui Klaus Iohannis, în vederea aprobării cererii de efectuare a urmăririi penale.

Acuzațiile aduse de DNA:

„Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.

La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale față de aceeași persoană (la acea dată având funcția de senator), pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată.
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menționată cu referire la fostul demnitar”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *