Direcția Națională Anticorupție a făcut o nouă solicitare senatorilor, care nici bine nu și-au revenit de la ultima cerere a procurorilor referitoare la documentele din cazul Șova. Nedumeriți ca prima dată, senatorii au aflat că trebuie să le trimită toate înscrisurile din Comisia de Regulament din anii 2014 și 2015.
În mod normal, în cutuma relației interinstituționale dintre Parlament și DNA, solicitările trec pe la Ministerul de Justiției. Se pare că DNA schimbă regulile și acționează direct, fără a mai băga în seamă ministerul.
Pe lângă faptul că procurorii solicită noi documente, ele trebuie să fie predate și după o zi pe alta. Iar noutatea acum apare: „refuzul de punere la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție a înscrisurilor arătate mai sus, constituie infracțiunea de obstrucționarea justiției prev. de art. 271 alin. 1 lit. b C.p”. Mai pe scurt, o amenințare directă cu justiția din partea reprezentanților justiției către senatori.
Răspunsul Senatului nu a întârziat să apară: le vom pune la dispoziție. Dar partea distractivă abia acum începe. Nimeni din Senat nu pricepe la ce le pot folosi aceste documente procurorilor. Adică sunt înscrisuri de la Comisia de Regulament, care a avut o activitatea care a atras atenția presei și a opiniei publice abia acum, când a și fost modificat regulamentul Senatului.
Pe lângă procedura care, luând-o logic, nu este normală, apare o problemă legată de amenințările venite la adresa senatorilor. În primul rând, nu este logică această procedură, deoarece, orice procuror din țară va putea să ceară Senatului orice înscrisuri, ceea ce ar transforma legislativul într-un fel de departament de emitere de documente pentru procurori. Ar trebui să existe o oarecare triere a acestora prin Ministerul de Justiție.
Doi la mână, problema amenințărilor. Toată lumea se isterizează atunci când independența justiției este încălcată, însă, atunci când reprezentanții puterii legislative sunt amenințați cu dosare, nimeni nu ridică o sprânceană. De ce? Pentru că opinia publică, probabil, consideră că acei parlamentari antipatici merită asta. Dar, într-o asemenea situație mai vorbim de stat de drept?
Întrebarea care se ridică în astfel de situații este până unde se întinde puterea justiției? Adică, se poate cere socoteală de către puterea judecătorească celei legislative? Parcă vorbeam de separația puterilor în stat, des invocată de către reprezentanții justiției.
Au parlamentarii păcatele lor, însă nu se poate ca aceștia să fie transformați în simpli executanți ai solicitărilor venite din partea procurorilor. Este de văzut, totuși, la ce le vor folosi magistraților acele înscrisuri, deoarece, la acest moment, nimic nu e clar.
