Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus, joi, în dosarul „Gala Bute”, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților din dosarul „Gala Bute”.
Astfel, este vorba despre bunuri ce aparțin Elenei Udrea, lui Ion Ariton, Rudel Obreja și altor trei inculpați.
„Procurorii anticorupție (…) au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin următorilor inculpați în dosarul ‘Gala Bute’: Elena Udrea, Rudel Obreja, Cornel Resmeriță, Miron Dorel Gardean, Miron Lupulescu și Ion Ariton „, arată DNA, potrivit Agerpres.
