Skip to content
Politică

DNA reacționează la proiectul de lege de modificare a Codului de Procedură Penală în privinţa încătuşării

Senatorul Partidului Social Democrat, Șerban Nicolae, a fost cel care a cerut modificarea Codului de Procedură Penală în privinţa încătuşării.

Astfel, Şerban Nicolae, a propus, în proiectul său, ca arestarea preventivă să aibă două grade: la domiciliu şi arestul sever. În același timp, în proiectul său, senatorul a propus ca încătuşarea să se facă doar în cazul infracţiunilor comise cu violenţă, în cazul celor care s-au sustras urmăririi penale, sau în cazul recidiviştilor.

Direcția Națională Anticorupție a reacționat cu privire la cererea senatorului PSD.

„DNA consideră că nu se justifică introducerea unei măsuri preventive noi (arestul sever) deoarece modificarea reprezintă doar un pretext pentru a restrânge situaţiile în care se poate dispune arestarea preventivă”, se arată într-un comunicat al DNA, potrivit Antena 3.

Referitor la dispoziţiile cu privire la încătuşarea inculpaţilor arestaţi, DNA a răspuns: „Aceste dispoziții sunt reglementate de legea executării pedepselor și de regulamentele interne ale locurilor de deținere și nu au legătură cu prevederile unui cod de procedură penală, motiv pentru care nu ar trebui să se regăsească în acest act normativ. Codul de procedură penală reglementează exclusiv desfășurarea procesului penal, nu condițiile din locurile de deținere, modul de executare a pedepselor și alte asemenea aspecte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *