Skip to content
Sănătate

Doctorii tăcuţi ai pandemiei: „Noi nu ştiam să scriem certificate de deces până în COVID”

Inquam Photos / George Călin

În spatele vocilor notorii pe care le-am auzit zi de zi în ultimii aproape doi ani de luptă cu virusul se ascund medicii tăcuţi ai pandemiei. (…) Ne oprim la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Aceasta este denumirea oficială, dar ploieştenii cunosc clădirile din nordul oraşului, unde sunt trataţi bolnavii de COVID, drept Spitalul Movila, relatează adevarul.

Întreaga Românie a aflat despre Movila în zorii zilei de 11 noiembrie 2021, când un salon a luat foc din senin şi doi oameni au murit arşi, în pat. A fost ziua în care medicii au fost din nou huliţi, puşi la zid. Până la ora 5.00, 11 noiembrie 2021, România nu aflase de Spitalul Movila, deşi aici au fost vindecaţi de COVID-19 peste 1.700 de oameni în 18 luni. (…)

Cel mai vârstnic pacient care s-a vindecat, tratat de medicii de la Movila, a fost o doamnă în vârstă de 95 de ani, iar cel mai tânăr, de fapt cei mai tineri, pentru că vorbim de doi gemeni, au fost doi bebeluşi de doar cinci luni care s-au infectat odată cu părinţii lor. Dar, e adevărat, au fost şi tragedii la Movila.

„CEL MAI GREU A FOST SĂ ACCEPŢI MOARTEA”

„Cel mai greu a fost să accepţi moartea, să-ţi vezi pacienţii cum mor, treabă cu care noi nu eram obişnuiţi înainte, fără discuţie. La noi se murea extrem de puţin. Dar cum s-a murit acum…Să ştii dinainte că nu ai cu ce să-l ajuţi în perioada aceea de vârf, când nu aveai unde să-l internezi, când ştiai din start că scapă doar dacă vrea Dumnezeu să scape. Noi nu ştiam să scriem certificate de deces până în pandemie, iar acum a devenit ceva super banal. Am avut şi peste zece decese în terapie. Era coadă la certificate de deces. Asta a fost cel mai greu, să accepţi că boala asta omoară şi alege pe cine vrea ea, iar tu eşti neputincios”, spune unul dintre medicii infecţionişti de la spitalul Movila.

Greu a fost şi pe 11 noiembrie 2021. Focul izbucnit din senin a omorât doi oameni şi a rănit serios o infirmieră. Despre aceasta din urmă s-a vorbit în ziua incendiului de la Movila, dar prea puţin. Femeia a fost arsă pe picioare şi mâini şi a fost transportată de urgenţă la un spital din Capitală. Doar că nu atât de urgent precum s-a spus. Asistenta a zăbovit mult în spital până să se retragă la ambulanţă.

Când a văzut că un salon a luat foc, iar ea este arsă pe picioare, s-a dezbrăcat imediat de combinezonul din plastic, şi aşa, desculţă şi doar în lenjerie intimă, a luat un halat din acela folosit de medici prin spitale, l-a aruncat pe spate şi a mers să scoată restul pacienţilor afară.

Era cinci dimineaţa, oamenii dormeau, iar mulţi dintre ei nici măcar n-au realizat ce se întâmplă. Minutele acelea cât timp a alergat desculţă prin curte să salveze bolnavii, i-au agravat rănile produse de arsură. A scăpat cu viaţă, dar recuperarea va fi mult mai grea pentru ea. O cheamă Daniela Baicu şi este unul dintre cei mai vechi angajaţi ai secţiei de infecţioase.

„Dacă era la patul celălalt, era moartă, nu mai apuca să iasă. Ea arsă, desculţă, s-a dus să scoată bolnavii, dar cine apreciază? Dacă fata aia stătea şi ea liniştită după ce-şi scotea combinezonul, se ducea la prima ambulanţă nu se mai chinuia atât cu recuperarea acum”, spune medicul.

Focul de la Movila a creat o tensiune fără precedent în secţie. Medici şi asistente deopotrivă au realizat că nu doar virusul îi poate omorî, dar pot muri şi arşi. Toţi au copii acasă, familii, părinţi. Li s-a spus că, în cazul în care vor să se retragă din secţie şi să se transfere în alte spitale non COVID-19, o pot face fără consecinţe neplăcute. Nu a plecat nimeni.

Articolul integral AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *