Skip to content
Politică

DOCUMENT Dosarele Elenei Udrea, legături tenebroase cu SRI

Dosarele Elenei Udrea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) par să aibă legături tenebroase cu Serviciul Român de Informaţii (SRI).

Dosarul Gala Bute conține emailuri care atestă felul în care oamenii Elenei Udrea, și ea personal, aveau acces la programele de știri sau la spațiul editorial ale ProTV, B1TV, Realitatea TV, Evenimentul Zilei și la site-urile acestor instituții de presă, se arată într-un material semnat de Mirela Neag şi Cătălin Tolontan, publicat pe tolo.ro.

Antena 3 a difuzat aceste emailuri luni seară. Cu o zi înainte, când televiziunea anunțase că va face dezvăluirile, și pentru că dosarul de la ICCJ nu a devenit încă public, cei doi jurnalişti încercaseră să afle din zone de lângă Elena Udrea despre ce e-mailuri ar fi vorba. Cei doi nu au reușit, dar li s-a spus altceva, sub protecţia anonimatului: ”Asistăm la un dublu standard! Politicienii sînt diabolizați, iar ziariștii sînt trecuți cu vederea. Toată lumea vorbește despre politicienii care intră pe televiziuni, dar nimeni nu vrea să vorbească despre ziariștii de televiziune care intră la politicieni. Cum ar fi dacă v-aș spune că purtătorul de cuvânt al SRI a negociat cu Elena Udrea un contract de 10.000 de euro în campania electorală? Domnul Ovidiu Marincea, actualul consilier al directorului SRI Helvig și purtător de cuvânt al Serviciului!”

Conform documentelor intrate în posesia Gazetei Sporturilor (GSP), și despre care Tolontan şi Neag preciează că nu fac parte din niciun dosar, jurnalistul Ovidiu Marincea redactase pe 29 august 2014 un contract prin care firma SC Maristo Smart SRL, avîndu-l ca ”Prestator” pe Marincea, urma să facă ”prestare de servicii de producție, editare știri și clipuri video, conținut media online” pentru campania electorală a Elenei Udrea.

Firma SC Maristo Smart SRL o are drept administrator unic pe Marincea Gabriela Marilena și, potrivit înregistrării de la Registrul Comerțului, are drept obiect principal de activitate ”restaurante”. În lista extinsă, apar și ”activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune”, ca și ”consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării”.

Pe 19 august 2014, PMP o alesese pe Elena Udrea drept candidat la alegerile prezidențiale.

Udrea avea nevoie de o echipă de filmare care să o însoțească în deplasările în țară. Și care să facă spoturile care, mai apoi, urmau să ajungă la televiziuni. Din partea Elenei Udrea, echipa urma să fie condusă de Luminița Kohalmi, consilierul ei principal pe relația cu media.

Marincea solicita 10.000 de euro, din care 50% dintre bani în momentul facturării. Se adăugau 560 de euro pentru o deplasare și 200 de euro pentru un clip video electoral. Contractul urma să dureze de pe 30 august pînă pe 30 octombrie 2014. Banii urmau să fie asigurați de Eugen Tomac, cel care gestiona finanțele PMP și era și șef de campanie, mai scriu Cătălin Tolontan şi Mirela Neag.

Fost jurnalist la Adevărul, Ovidiu Marincea fusese numit pe 2 aprilie 2014 senior editor la Realitatea TV. El apărea frecvent pe post în acea perioadă.

”Povestea asta cu Marincea arată foarte bine care erau relațiile, pe bune, nu cele mitologice, între Udrea și ziariști. Eu sunt subiectiv, desigur, dar, în ciuda celor spuse despre ea, nu plătea ziariștii, ci agrea raporturile de putere. Mai mulți i-au cerut bani și ea are decența să nu vorbească despre asta. Vorbea cu șefii de televiziuni sau ziare, aproape niciodată cu ceilalți”, spune unul dintre cei care cunosc modelul de lucru dintre fostul ministru și presă.

Pînă la urmă, contractul între firma Maristo și PMP n-a mai fost încheiat, ”pentru că, dacă îmi aduc bine aminte, Udrea l-a considerat scump și a fost aleasă o altă firmă, cred că de prin Republica Moldova sau așa ceva”.

Contactată în legătură cu acest subiect, Elena Udrea a declarat: „Stați puuuțin. Să-mi amintesc. A fost ceva, dar nu pentru filmări. M-am întîlnit în vara lui 2014 cu domnul Marincea, au și apărut niște poze atunci prin presă de la o cafea între mine și dînsul. Și mi-a zis, dacă îmi amintesc bine, că există o rețea de jurnaliști în provincie care îmi pot lua interviuri. Pentru presa locală. Haideți că-mi amintesc pe măsură ce vorbim. Da, așa a fost! Eu doream să-mi prezint punctual în fiecare județ realizările ca ministru, realizările aplicabile comunităților respective. Doamna Kohalmi se ocupa de asta. Și, la sfatul dânsei, care avea o relație bună cu Ovidiu Marincea, m-am întâlnit. Eu oricum urma să mă văd cu presa în județe și aș fi dat interviuri acestor oameni”.

Întrebată dacă stabilirea interviurilor ar fi fost un serviciu pe care i l-ar fi plătit lui Marincea, Udrea a răspuns: „Da, așa s-a pus problema. Mi s-a părut normal, nu? Noi nu aveam de unde să știm care erau acești jurnaliști. Nu (s-a semnat nimic – n.r.), pentru că eu n-am mai avut timp să ajung peste tot în țară. Haideți că acum îmi amintesc! A existat, într-adevăr, și a doua discuție. Știu că s-a negociat pentru niște spoturi video, niște oameni care urmau să vină în campania electorală și să filmeze. Așa e, nu s-a făcut contractul. Dar vi se pare ceva anormal?

La rândul lui, Ovidiu Marincea a transmis sec: „Trimiteți solicitarea în scris și răspunsul va fi oferit în  termenul legal”.

În legătură cu noul dosar deschis de DNA pe numele Elenei Udrea, autorii materialului se întreabă dacă nu cumva aceasta a fost „patron camuflat de presă”, în condiţiile în care procurorii susţin că fostul ministru ”a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *