Organizația PNL București are șansa de a intra într-un parcurs nou, în care să iasă din paradigma pierzătoare în care au băgat-o Cătălin Predoiu și Mihai Voicu, care, în timpul alegerilor locale de pe 5 iunie, erau șefi unul al filialei generale, iar celălalt al filialei din Sectorul 1, imediat următoare primeia, ca importanță.
Cu toate acestea, sursele PSnews.ro arată că oameni care nu aduc niciun fel de plus ca imagine pentru PNL se vor regăsi, după toate aparențele, pe listele organizației de București. Vorbim aici despre Adriana Săftoiu și Cătălin Predoiu. Cei doi ar încerca, astfel, să se ascundă în spatele unor nume grele care vor deschide lista de București.
Din informațiile noastre, chiar pe primele locuri ale listei din partea Capitalei, se vor regăsi oameni cu anvergură și notorietate, capabili să tragă un scor foarte bun la scrutinul parlamentar de pe 11 decembrie. Cu toate acestea, în umbra fruntașilor listei, se prefigurează cele două nume extrem de controversate, primul dintre ele fiind cel al Adrianei Săftoiu, omul de casă al lui Traian Băsescu și, apoi, cel mai mare detractor al fostului președinte. Al doilea nume, Cătălin Predoiu, a fost deja sancționat de către publicul bucureștean cu un scor rușinos pe 5 iunie (11,18%, nici măcar jumătate din cele 30,52 de procente ale lui Nicușor Dan). Se pare, totuși, că Predoiu înțelege mesajul transmis de către bucureșteni și, conform a ceea ce am arătat deja (a se vedea linkul de mai jos), fostul ministru al Justiției își caută loc nu doar în București, ci și pe listele din Călărași și din alte județe.
CITIȚI ȘI: Dan Motreanu, curtat de PSD. Luptă în PNL pentru colegiul lui EXCLUSIV SURSE
