Skip to content
Politică

Doi primari, declarați în conflict de interese de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă și penală, fals în declarații sau indicii privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corupție în cazul a 22 de foști sau actuali aleși locali, printre care se află și primarii din orașele Mioveni (Argeș) și Huedin (Cluj), potrivit Agerpres.

Astfel, potrivit unui comunicat al ANI, Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni, din județul Argeș, s-a aflat în conflict de interese penal și administrativ, fiind suspectat și de infracțiuni asimilate faptelor de corupție.

Inspectorii de integritate susțin că, în calitate de primar, Ion Georgescu a semnat două contracte în valoare totală de 9.042.500 lei privind finanțarea acțiunilor/ activităților din cadrul programului „Promovarea sportului de performanță”, contracte încheiate între Consiliul Local Mioveni, reprezentat de Ion Georgescu, și Clubul Sportiv Dacia Mioveni, în cadrul căruia acesta a deținut calitatea de președinte al Consiliul Director (în perioada 19 decembrie 2001 — 6 iulie 2010).

De asemenea, ANI a sesizat DNA în cazul lui Ion Georgescu, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire de către acesta a infracțiunii de conflict de interese, precum și a infracțiunii asimilate faptelor de corupție.

Mircea Moroșan, primarul orașului Huedin, din județul Cluj, a fost declarat în conflict de interese, deoarece a semnat dispoziția prin care s-a aprobat numirea soției sale în funcția de manager al Spitalului Orășenesc Huedin, contractul de management, precum și dispoziții și acte adiționale ulterioare, prin care se aprobă prelungirea contractului de management.

În perioada decembrie 2010 — ianuarie 2013, soția primarului Mircea Moroșan a obținut de la Spitalul Orășenesc Huedin venituri din salarii în cuantum de 140.715 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *