Instanța Supremă a dispus luni ca afaceristul Dorin Cocoș să fie pus în arest la domiciliu, după ce a colaborat îndeaproape cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Totuși, pe numele fostului soț al Elenei Udrea este in vigoare un alt mandat de arestare preventiva, in dosarul ”Bica 2”, alaturi de fosta șefă DIICOT si de fiul sau, Alin Cocos. Acest lucru face imposibilă, încă, eliberarea acestuia din arestul preventiv și punerea în arest la domiciliu.
Ramane de vazut daca Cocoș va continua sa colaboreze cu procurorii si celalalt dosar în care este inculpat și astfel sa obtina si acolo o masura mai usoara. Cert e ca din acest moment va ramane in arest pana se va lamuri situatia lui din al doilea dosar.
În ultimele zile, s-a zvonit în presă că Dorin Cocoș și-ar fi recunoscut fapte și de asemenea ar fi făcut mai multe denunțuri, inclusiv trei pe numele lui Vasile Blaga, legate de megadosarul Microsoft.
Reamintim că Dorin Cocoş ar susţine în denunţurile făcute că banii au fost daţi pentru campaniile electorale din 2009, atât pentru preşedinţie, cât şi pentru europarlamentare.
Alin Albu ar fi fost omul de legătură între Vasile Blaga şi Dorin Cocoş, dar, potrivit spuselor omului de afaceri, el i-ar fi dat personal lui Vasile Blaga 2 milioane de euro, informează rtv.net. Banii ar fi fost livraţi în sacoşă, potrivit informaţiilor obţinute de România TV, fiind remişi lui Blaga imediat după ce Cocoş i-ar primit de la Dinu Pescariu, mai precizează cei de la România TV.
Citește și: Devine Blaga ”clientul” DNA? Mărturia lui Cocoș care îl distruge pe copreședintele PNL
Altfel stă situația în cazul lui Gheorghe Ștefan ”Pinalti.”
În cazul primarului din Piatra Neamţ, care a fost audiat vineri la DNA, procurorii au cerut menţinerea arestului preventiv, cu toate că acesta invocă grave probleme de sănătate.
Totodată, anchetatorii cer prelungirea arestului la domiciliu pentru fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu şi omul de afaceri Dumitru Nicolae.
Citește și: Gheorghe Ștefan ar urma să facă luni două denunţuri. Ce nume sunt vizate? – SURSE
