Politicieni, funcționari, angajați din aparatul de stat primesc sume de bani, lunar, de la buget doar pentru că și-au luat doctoratul. Într-o țară unde corectitudinea demersului pe baza căruia a fost obținut acest titlu este îndoielnică.
O inițiativă legislativă prevede ca sporul pentru titlul de doctor să nu se mai acorde. „Ar trebui să le plătim spor de carnet de șofer pentru cei care au un permis de conducere și sunt angajați ca șoferi?”
Asta se întreabă în esență inițiatorii unui proiect de lege care desființează Sporul de Doctorat și modifică grilele de salarii din învățămantul universitar. „Indemnizatia pentru detinerea titiului stiintific de doctor este reglementata de art. 14 din Legea cadru nr. 53 din 2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice. Ne propunem abrogarea acestui articol si implicit incetarea platilor acestei indemnizatii pentru personalul din sectoral bugetar”, spun inițiatorii.
Cum se acordă sporul de doctor
Potrivit legii, în acest moment, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul… În situația cumulului de funcții, indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcția de bază declarată.
Până în 2016, sporul de doctorat se calcula aplicând 15% la venitul brut realizat, scrie newsweek.ro.
Un exemplu – șeful CCR Valer Dorneanu
Valer Dorneanu a fost ales judecător la Curtea Constituțională în anul 2013. 2022 este ultimul său an la CCR. Pe site-ul instituției sunt trecute ultimele sale cinci venituri anuale (anii 2017 – 2021). De aici aflăm că Dorneanu a primit, lunar, suma de 725 lei pe lună (în anul 2017) și a ajuns la 950 de lei pe lună în anul 2021 ca spor de doctorat.
Întregul articol poate fi citit aici.
