Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis dosar penal în cazul accidentului în lanț produs sâmbătă dimineață pe autostrada A2.
„A fost înregistrat dosarul, iar din primele date rezultă că încadrarea probabilă este de ucidere din culpă și vătămare corporală, având în vedere victimele. Nu e ușor cu încadrarea pentru că sunt foarte multe persoane vătămate, în diferite situații medicale, care pot evolua pe parcurs. Poate că va fi cu încadrare pe formă agravată, având în vedere numărul victimelor„, a afirmat reprezentatul Parchetului din Lehliu Gară, potrivit Agerpres.
Reprezentatul Parchetului a precizat că, deocamdată, datele din dosar sunt într-o fază preliminară, având în vedere că investigația în teren nu a fost finalizată, polițiștii făcând în continuare măsurători, determinarea alcoolemiei persoanelor implicate și culegere de alte probe.
