Dosarele Mineriadei şi Revoluţiei sunt redeschise în acte, însă închise în realitate.
Astfel, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul Revoluţiei şi Mineriadei, procurorii nu au avansat în anchete, informează romaniatv.net.
Dosarul a rămas la Curtea Supremă de Justiţie din cauza unor cereri de redeschidere a urmăririi penale. Asta, deşi pe 9 martie s-a luat această decizie, în urma unei hotărâri venite din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului. De-a lungul timpului au fost mai multe cereri venite din partea unor persoane fizice, iar judecătorii au decis să menţină dosarul şi rând pe rând au fost analizate aceste cereri.
Aceeaşi situaţie este şi în ceea ce priveşte dosarul Revoluţiei, pentru că nici acolo lucrurile nu evoluează foarte mult. Sunt mai multe cereri venite din partea unor persoane fizice care vor redeschiderea urmăririi penale, deşi dosarul este la Parchetul General, însă volumele sunt la Curtea Supremă.
