Dosarul catastrofei aviatice de la Siutghiol a fost clasat de Parchetul General, la 5 ani de la tragedie.
Un elicopter al SMURD cu patru persoane la bord – doi piloți de la Inspectoratul General de Aviație și două cadre medicale ale SMURD Constanța – s-a prăbușit pe 15 decembrie 2015 în lacul Siutghiol. Toți membrii echipajului au murit. La acea vreme, martorii au povestit că după prăbușirea elicopterului, echipajele de salvare au ajuns târziu și au criticat modul în care s-a desfășurat toată operațiunea.
Cinci ani mai târziu, Parchetul General a clasat ancheta definitiv, anunță Adevărul. Cu alte cuvinte, nimeni nu este vinovat de dezastrul de pe Siutghiol, pentru că toată lumea a procedat corect, iar cei care puteau fi găsiţi vinovaţi, adică pilotul și copilotul, au murit….
Procurorii militari au decis clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpa şi cu privire la activităţile desfăşurate de operatorii din cadrul Biroului Răspuns Apel Unic de Urgenţă 112 Constanţa vizând preluarea apelurilor de urgenţă şi alertarea structurilor specializate de intervenţie.
Aceeaşi hotărâre a fost luată cu privire la măsurile dispuse pentru căutarea-salvarea victimelor şi la activităţile de intervenţie desfăşurate de autorităţi – de la pompieri, scafandri, poliţişti, jandarmi, până la aviatori, paramedici, prefect etc
Totodată a fost dispusă clasarea cauzei pentru infracţiunile de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, întrucât „faptele nu există, nefiind constatate încălcări ale dispoziţiilor legale sub acest aspect“.
