Procurorul general al României, Augustin Lazăr a făcut, luni dimineața, anunțul potrivit căruia va declasifica mai multe documente care să ajute la soluționarea dosarului Revoluției.
”Toate documente care pot să aducă o contribuție pentru a clarifica situația Revoluției trebuie declasificate”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr, potrivit postului de televiziune Digi 24.
Parchetul General investighează, in rem, infracțiuni împotriva umanității. „Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat”, se arată în decizia Parchetului General.
Dosarul Revoluţiei are 1.400 de volume și ocupă o cameră întreagă de la Parchetul General.
În acest dosar se vorbește despre 709 morţi, peste 2.000 de răniţi şi aproape 1.000 de persoane reţinute de Securitate şi Miliţie, dar unii dintre istorici susțin că cifrele sunt mult mai mari.

Eu mi-am întocmit o Declaraţie-Mărturie de Participare la Evenimentele din Decembrie 1989 din Târgovişte pe 29 Decembrie 1989 şi nici în 2016 NU mi-a fost recunoscut participarea la aşa-zisa revoltă populară.Pe 22 Decembrie 1989 în faţa Primăriei se ardeau saci întregi cu Carnete P.C.R. şi CARNETE DE EVIDENŢĂ PERSONALĂ A MEMBRILOR P.C.R. din care am reuşit să ,,sustrag,, un Carnet de Evidenţă Personală.Vă jur că dacă pe 11 Decembrie 2016 am să mă găsesc tot aşa cu dosarul s-au documentul nerezolvat NU MĂ DUC SĂ VOTEZ.CLAR.