Medicul Radu Țincu a avertizat marţi seara că, dacă nu se vor implementa niciun fel de măsuri sanitare care să controleze transmiterea COVID în comunitate, se poate ajunge la jumătatea lunii octombrie la 20.000 de cazuri diagnosticate în fiecare zi.
„Numărul de paturi de Terapie Intensivă s-a tot epuizat și s-a suplimentat aceste paturi printr-o singură metodă, aceea de a transforma paturi dedicate pacienților COVID printr-o redistribuție a celor pe care le avem în spital pentru că nu se poate crește spitalul peste noapte ca să avem această capacitate. Acest lucru nu e foarte în regulă.
Cu cât vor fi mai mulți pacienți COVID, un număr proporțional de pacienți cu alte boli nu o să poată să acceseze la fel de ușor serviciile de sănătate publică. Tocmai de aceea măsurile pe care le așteptăm din partea autorităților trebuie să încetinească ritmul de îmbolnăviri și să dea posibilitatea sistemului sanitar ă poată să preia acești pacienți.
Dacă nu se vor implementa niciun fel de măsuri sanitare care să controleze transmiterea virusului în comunitate și lăsăm ca această pandemie să evolueze natural se poate ajunge la jumătatea lunii octombrie la 20.000 de cazuri diagnosticate în fiecare zi. Problema este număruld e cazuri care necesită spitalizare și ajung în ATI”, a declarat medicul la B1 TV.
Acesta a subliniat că nu se poate ști în acest moment dacă vorbimd e ultimul val al pandemiei de COVID-19. „În România avem o concordanță, a crescut numărul de diagnosticați, a crescut număruld e pacienți în ATI. Ceea ce va crește în perioada următoare este mortalitatea.
Pentru a opri pandemia e nevoie de o imunitate colectivă de peste 70%-75%. Dar această imunizare trebuie să aibă loc într-un timp scurt. Degeaba ne imuniăm în trei ani până la 70%. În acest interval de trei ani vor apărea multe mutații și vaccinurile ar putea să nu fie la fel de eficiente.
Este greu de spus dacă după ce acest val pandemic situația va intra în normalitate. Ceea ce noi în schimb trebuie să facem este să ne vaccinăm tot mai mulți. România și Bulgaria au apărut în atenția UE ca țări cu un procent foarte redus de vaccinare, dacă ne menținem la acest nivel, se vor lua măsuri”, a mai spus Radu ‘Țincu.
