Sâmbătă după-amiază, liderul PSD, Liviu Dragnea a publicat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care discută problema Liceului Catolic din Târgul Mureș, dar și aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Ambele subiecte se pare că ar fi fost dezbătute cu Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei.
Amintim că pe 8 septembrie, Ungaria anunțase că nu va sprijini aderarea României la OECD.
„Am vorbit la telefon cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, și am convenit două lucruri:
1. Noi vom rezolva problema apărută la Liceul Catolic din Târgu Mureș.
2. #Ungaria va acorda din nou sprijin României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Am explicat că situația de la Târgu Mureș s-a creat în urma unei sentințe judecătorești și nu reprezintă un atac la adresa Bisericii Catolice sau la adresa minorității maghiare, dar că e obligația autorităților române să găsească rapid o soluție legală și durabilă. I-am promis că vom găsi această soluție.
La rândul său, premierul Orbán a apreciat disponibilitatea noastră spre dialog și a promis că Ungaria va reacorda sprijin României pentru #OECD.
Aderarea României la această organizație este un obiectiv major al politicii noastre externe, care ar putea fi atins chiar pe parcursul acestui an.„, a postat pe Facebook Liviu Dragnea.
