Liderul PSD, Liviu Dragnea, iar sare la gâtul președintelui Klaus Iohannis. Vedeți mai jos ce acuzație grea a lansat primul la adresa celui de-al doilea legată de condamnarea din dosarul Bombonica.
Prezent miercuri seară în platoul Antena 3, Dragnea a susținut că Iohannis a avut influență în ceea ce privește pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare din speța DGASPC Teleorman.
Mai mult: Dragnea a susținut că un ofițer activ – căruia a refuzat să-i dea numele – i-a spus că unul dintre cei trei judecători ICCJ de la fond ar fi fost constrâns de așa-numitul „stat paralel” să se pronunțe pentru condamnarea PSD-isatului.
Totodată, Liviu Dragnea a acuzat-o pe Raluca Turcan (liderul grupului PNL din Senat) că i-ar fi promis lui Iohannis că liberalii aveau să dea jos guvernul Viorica Dăncilă prin moțiune de cenzură, cerând în schimb ca șeful statului să obțină condamnarea șefului social-democrat.
În altă ordine de idei: șeful din Kiseleff a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis nu avea de gând să semneze decretul de revocare a Laurei Kovesi de la conducerea DNA, dar s-a temut suspendare, Iohannis dorindu-şi al doilea mandat ca să-și păstreze imunitatea.
