Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a îndemnat, luni, pe tinerii social-democrați prezenți la un eveniment la Palatul Parlamentului să nu mintă și să nu inducă în eroare instituțiile statului, „așa cum face guvernul tehnocrat”.
„Astăzi a fost o zi importantă în Camera Deputaților, pentru că era supusă la vot o lege care permite majorarea salariilor pentru câteva categorii sociale extrem de importante, în special medici și profesori, cu 15%. Și am adoptat-o. Nu fac nici pe dădaca, dar e bine să știți niște lucruri și să învățați ce nu e bine făcut ca politician, indiferent dacă ești tânăr sau mai puțin tânăr. E important să nu minți și e și periculos și să nu folosești date false, știind că acestea sunt false inducând în eroare instituții publice, mințind cetățeni, sindicatele și punând în pericol siguranța națională. Acești tehnocrați ne tot spun că nu sunt bani pentru măririle salariale. (…) Acest guvern și-a luat angajamentul prin legea bugetului de stat că va cheltui în acest an 255 miliarde de lei, din care care a cheltuit pe 9 luni (date oficiale) doar 169 de miliarde. Atât au fost în stare — și mă refer la cheltuieli care înseamnă inclusiv investiții, adică dezvoltare. (…) Pe aceeași medie, de 19 miliarde de lei pe lună, le-ar mai rămâne necheltuiți 29 miliarde de lei. Asta e marea performanță a guvernului tehnocrat”, a declarat liderul PSD la evenimentul „Tinerii îndrăznesc să creadă în România”, organizat de PES și PSD.
