Președintele PSD Liviu Dragnea, de când a câștigat alegerile parlamentare, își construiește profilul multilateral priceput precum dictatorul Nicolae Ceaușescu. După ce s-a văzut în vârful piramidei, Dragnea a început să joace cartea la dublu, luând, pe de-o parte, rolul unui elev sârguincios printre români, iar pe de altă parte, pe cel al unui profesor foarte sever printre liderii partidului.
Practic, îl surprindem vorbind orice despre orice, comportându-se ca un fin cunoscător al tuturor problemelor cu care țara se confruntă și, precum Nicolae Ceaușescu, crede că are toate diplomele și toate pârghiile pentru a oferi românilor ceea ce au nevoie.
Dragnea duce un one-man show în PSD și defilează la toate emisiunile și conferințele de presă cu programul său de guvernare, o Biblie groasă, pe care se jură că numai el o cunoaște din „scoarță în scoarță” (el, singurul care are cheia celor mai bune proiete pentru țară) – dar „nu e o rușine”, o vor învăța și alții. Mai exact, discipolii săi, marionete precum Sevil Shhaideh și Sorin Grindeanu, vor primi meditații de guvernare de la Dragnea:
„Eu am înţeles acele apropouri foarte subtile legate de programul de guvernare. Nu e nicio ruşine, singurul care ştie acel program din scoarţă-n scoarţă sunt eu, dar şi Sevil Shhaideh a început să se uite şi la părţile la care nu lucrase şi Sorin Grindeanu a început aseară.
E bine pregătit şi deştept şi va învăţa programul (n.r. Sorin Grindeanu). Nu singur, ci împreună cu mine şi cei 3-4 care am lucrat la tot programul de Guvernare”, a declarat Liviu Dragnea.
Într-un caz concret, îl vedem pe liderul PSD simțindu-se pe cai mari, vorbind despre măsurile pe care le va implementa în domeniul alimentar. Dă sfaturi riguroase, de expert măcelar, pentru situații în care există ”carcasă de porc congelată de șase ani”, iar românii trebuie să fie informați și preveniți.
„Sunt foarte multe produse de import de calitate îndoielnică”, a spus, îngrijorat, Dragnea, într-o emisiune la România Tv.
Ne amintim cum Dragnea s-a lansat ca promotor al produselor românești, venind în precampanie, la o conferința de presă în care a fost prezentat programul de guvernare al partidului pe Agricultură, cu un coș de roșii din Teleorman, părând mai degrabă un life-trainer pentru români care îndeamnă la consumarea de produse bio. Pentru că, văzându-se aproape de culmile puterii, își putea atribui cu adevărat virtutea mesianică pe care crede că o are. Încă puțin și l-ai vedea afirmând „Schimbarea e în voi” sau doar „Îndrăznește să crezi…”.
Precum sloganul arhicunoscut în comunism, „Nicio masă fără pește”, așa și Dragnea are grijă de sănătatea românilor, vorbind, ca un nutriționist, despre calitatea bucatelor de pus de masă.
Rămânând în sfera ecologistă, Dragnea își motiva decizia de a crea un minister separat pentru Ape și Păduri cu scopul de a demara un “mare program de reîmpădurire”. Social-
Jocul mult-priceputului a fost departe de a se încheia în emisiunea de ieri seară. Astfel, șeful Camerei Deputaţilor a declarat că e decis să elimine o plată care afectează zece milioane de români, ca urmare a extinderii obligaţiei contibuţiei de sănătate.
Şeful PSD a fost categoric şi a promis măsuri cât mai rapide. „Începând de la 1 ianurie fiecare pensionar, om simplu, indiferent. Orice român din ţara asta dacă are un depozit bancar şi pe dobânda aia trebuia să mai calculeze să mai plătească casa de sănătate. Cu aşa ceva nu suntem de acord”, a spus Liviu Dragnea.
Nici domeniul Justiției nu a rămas neatins de mult-priceputul Dragnea. Mai exact, ieri seara, șeful social-democraților a avut o declarație cu totul controversată, afirmâd că judecătorii au ajuns să se teamă de procurori, motiv pentru care propune crearea unei divizii speciale de procurori care să se ocupe de cazurile judecătorilor trimiși în instanță pentru ca acest lucru să nu poate fi făcut de orice procuror.

Asta cu sloganul Nicio msa fara peste este numai siu numai pentru Alinuta Gorghiu pentru felul cum a promovat in politica.
Titlul acestui articol este oarecum malitios.
Daca PSD-ALDE vor reusi sa-si aplice programul economic promis la alegeri, este posibil ca oamenii satraiasca mai bine.
Atata timp cat Dragnea si-a asumat total raspunderea pentru rezultatele acestui guvern si este liderul PSD necontestat de nimeni, mi se pare firesc ca Executivul sa aiba, pe langa un control parlamentar, si un control politic din partea aliantei care l-a stabilit.
Eu cred ca urgenta urgentelor, de care depinde totul, este modificarea legilor astfel ca institutiile de forta sa raspunda pentru erorile comise si sa dea socoteala in mod real in fata Parlamentului.