Este marți, 27 iunie, avem prim-ministru desemnat și putem afirma că, în ceea ce privește criza politică izbucnită la începutul acestei luni la vârful PSD, jocurile au cam fost făcute, iar meciul s-a cam terminat: președintele PSD Liviu Dragnea are un nou prim-ministru, Mihai Tudose. Într-un orizont de timp pe care îl va decide Dragnea, Tudose va executa cu calm indicațiile prețioase ale șefului de partid. Să încercăm să vedem cum s-a ajuns aici, dar și cum ne putem da seama de ceea ce ne așteaptă în mandatul de prim-ministru al lui Mihai Tudose.
Liviu Dragnea a aplicat ”doctrina Sinatra” în PSD: I did it my way!
După ce în 2015 Liviu Dragnea i-a suflat lui Victor Ponta funcția de președinte al PSD, în care acesta părea că se eternizase, în partid s-a instaurat o acalmie care nu prevestea nimic bun.
Era o liniște de dinaintea unei furtuni care părea să nu mai vină. Întrebările stăteau pe buzele tuturor: când se va împărți prăjitura? Când își va lua fiecare baron partea dreaptă și cine-i va întrece pe toți?
Celor „nouă meșteri mari, calfe și zidari” social-democrați li s-au despărțit drumurile rând pe rând. Au trecut anii, Dacian Cioloș a condus un guvern tehnocrat, iar cei patru pesediști au ajuns trei: Ponta și Dragnea. De altfel, tot atâția câți erau în vara anului 2015.
Proverbul francez „cu cât mai mult se schimbă, cu atât mai mult rămâne la fel” („plus ça change, plus c’est la même chose”) li se potrivește la fix celor doi rivali din PSD. Sau, am putea spune, celor două săbii care nu încap în aceeași teacă.
E simplu: Dragnea i-a fost adjunct lui Ponta. A servit, a fost un soldat credincios al partidului – poate chiar într-o măsură mai mare decât Lia Olguța Vasilescu, cea care a folosit cel mai recent această butadă cu mare viitor în politica românească. Spunem asta având în vedere disciplina cazonă de partid introdusă de Dragnea chiar și în eșaloanele de jos, din administrația publică. A se vedea, de exemplu, Consiliul General al Municipiului București (CGMB), unde Gabriela Firea reușește să se achite cu succes de sarcina de a fi locțiitoarea șefuluii PSD în Capitală. Și atât de bine reușește primărița, încât zilele trecute se pare că a primit ordin să rămână cu atenția fixată pe București, și să nu-și încerce norocul „mai sus”, unde se decide candidatura premierului – adică la CExN.
Dragnea a urcat scara spre puterea absolută în PSD pe lacrimile foștilor prim-miniștri. Mihai Tudose, următorul la apel
Când i-a venit la îndemână, mobilizându-și adepții din eșalonul unu al partidului, Liviu Dragnea n-a mai vrut să fie servitor, ci l-a detronat pe Victor Ponta și i-a luat locul. Tânărul politician, care în 2012 a ajuns în fruntea Guvernului și a PSD, nu-și putea imagina un viitor politic mai strălucit. Totul îi surâdea: conducea partidul, conducea Executivul, participa în locul lui Traian Băsescu la reuniunile Consiliilor Europene, era mândria și, în același timp, speranța președinților de consilii județene ai PSD, precum și a șefilor deconcentratelor, de a ajunge la sinecuri bucureștene bine plătite și deschizătoare de afaceri bănoase cu Statul Român.
Ponta, acest Hrușciov de Dâmbovița
Nu-și putea imagina Ponta cum e să pierzi totul în câteva săptămâni. Dar pentru că în politica din Capitală viața bate întotdeauna filmul, fostul pedist de la Teleorman i-a regizat căderea în stilul debarcării lui Nikita Hrușciov din funcția de secretar general al Partidului Comunist din URSS în 1964. Într-o zi cețoasă de octombrie a acelui an, rușii au aflat că Biroul Politic al Partidului a luat decizia de a-l face pe Leonid Brejnev secretar general. Iar Hrușciov putea să se retragă liniștit la pensie, într-o vilă din Moscova suburbană. Ceea ce a și făcut, dispărând în neant. Evident, departe de noi gândul să comparăm atmosfera totalitară din Moscova cu carnavalul politic din Bucureștii anilor 2015-2017! Însă ceva tot a rămas: puterea absolută, în PSD, a CEx-ului, locul în care pesediștii se adună ca să asculte indicațiile prețioase ale liderului emanat din Partid, Liviu Dragnea. I se putea spune, cu același succes, Comitetul Central sau CPEx.
Nu acesta era Partidul Social Democrat pe care opinia publică îl știa când frâiele erau deținute de Mircea Geoană sau Victor Ponta. Pe atunci, funcționa o democrație internă cât de cât respirabilă, chiar dacă și Ponta a strâns șuruburile și a închis supapele, rând pe rând, ca să-și consolideze puterea și, eventual, să se fixeze timp de ani buni în funcția de președinte al partidului.
Dragnea e centralist-democratic în Comitetul Central al PSD
În PSD funcționează, prin neobositele eforturi ale actualului șef al partidului, centralismul democratic al lui Vladimir Lenin, ca procedură de conducere. Această procedură a fost bună pentru „dictatura proletariatului”, deoarece ferea regimul totalitar de poporul pe care, în teorie, îl ducea spre comunism, în realitate condamnându-l la stagnare și, în ultimă instanță, la regres social și în special economic.
Defectuos în cel mai înalt grad pentru democrația din România Uniunii Europene, centralismul democratic nu e cine știe ce soluție salvatoare scoasă din jobenul vreunui magician. Principiul său de funcționare este unul cât se poate de simplu: te trezești că ești șef și ai un grup (partid) pe care trebuie să-l conduci. În grup, ai 3-4 prieteni. Tu și prietenii tăi iei, din rândul membrilor simpli ai grupului, încă doi-trei indivizi, tovarăși sau tovarășe „de încredere”, ca să iasă la număr, să nu bată la ochiul cetățenilor. Unul (sau una) reprezintă clasa muncitoare. Altul (sau alta) reprezintă țărănimea. Primul vine cu ciocanul. Al doilea (cel mai adesea, a doua) vine cu secera. Iar dacă ești în Coreea de Nord, mai inviți un tovarăș de încredere, bolșevic adevărat, de la armată (a se vedea doctrina Songun – „armata pe primul loc”).
După ce i-ai convocat, le spui că ei sunt avangarda Partidului. Și că deciziile se iau doar prin consens, se discută (la nevoie, două zile), dar se ajunge la un compromis. Apoi, decizia e comunicată membrilor Partidului, care-o explică dialectic, cu avantaje și dezavantaje, cu concluzia că e, totuși, o bună decizie de partid, benefică populației.
Împărțirea funcțiilor în stat se face în Biroul Politic, acolo se decide cine și unde e trimis, în ce post, cu ce salariu, pentru cât timp. Iar dacă vreun membru de partid vrea să fie în Biroul Politic, trebuie să presteze. Dacă prestează și nu ajunge în BP, e trimis, oricum, într-un loc călduț. De exemplu, este făcut membru al Comitetului Central (Comitetul Executiv, în cazul PSD-ului dragnist de astăzi). Acest sistem politic bielă-manivelă era construit pentru partidul și – ulterior – statul sovietic totalitar, fiind gândit și implementat în acest mod de Vladimir Lenin (Ulianov) personal, pe când se ascundea în Elveția de poliția țaristă rusă (Ohrana).
Centralismul democratic a servit interesele ștabilor comuniști din partidul-stat timp de decenii întregi, dar nu a reușit să protejeze sistemul totalitar de inevitabila cădere. Asta pentru că, în maniera de conducere a partidelor comuniste, democrația era atât de sublimă, încât lipsea cu desăvârșire. Ea conținea, de fapt, control de oțel îmbrăcat într-o mănușă „democratică” sub forma consultărilor și a discuțiilor interminabile, ce antrenau întreaga societate, întregul popor, ca obiectiv final, când „ar fi venit comunismul” și cu toții am fi „trăit bine”.
Totul era mimat, în fapt, pentru că, în ultimă instanță, Biroul Politic decidea cu privire la hotărârile CC al PCUS (PCR, în cazul României), iar în Biroul Politic ultimul cuvânt îl avea secretarul general. Acesta putea să fie mai autoritar, precum Stalin sau Ceaușescu, sau mai consensual, precum Brejnev sau Gheorghe Gheorghiu-Dej. Însă schimbarea de putere – detaliu crucial al oricărei democrații – era lăsată la voia întâmplării, fiind de fiecare dată rezultatul unei redimensionări a raporturilor personale de forțe din Biroul Politic și Comitetul Central. Simplu spus și ieșind din „limbajul profesional socialist”, era rezultatul unui conflict la vârf.
Liviu Dragnea – direct responsabil pentru reintroducerea procedurii comuniste de conducere în PSD
Maniera dragnistă de a conduce PSD este bazată pe centralismul democratic propriu PCR, PC al Uniunii Sovietice și tuturor celorlalte partide comuniste care au instaurat totalitarismul în Europa de Est pentru cinci decenii.
Victor Ponta a profitat direct de stilul foarte eficient (autoritar, de fapt) de gestionare a PSD, pe care-l introdusese fostul secretar general Liviu Dragnea, când acesta îi era lui Ponta un „om bun la toate”. Așa cum fusese – de exemplu – Octav Cozmâncă pentru Adrian Năstase atunci când i-a asigurat majoritate la votul pentru modificarea Constituției, în octombrie 2003, în două zile: sâmbătă și duminică. Numai că Octav Cozmâncă nu i-a pus niciodată în pericol lui Adrian Năstase funcția de președinte al PSD. Adică nu a făcut exact ceea ce fostul PD-ist Liviu Dragnea a comis, prin învăluire, față de Victor Ponta, mai tânăr și, aparent, neinițiat în comunismul științific.
În campania prezidențială din 2014, Ponta venea în fața românilor ca un „om din popor”, creștin ortodox, promitea să facă „marea unire” a cetățenilor, adică să pună capăt războiului politic permanent din cei zece ani de mandat ai lui Băsescu. Lansându-se în campanie pe Arena Națională, într-un eveniment care a amintit în mod caricatural atât de „Cântarea României”, cât și de congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, Ponta le-a gâdilat românilor reflexele autoritare, în goana sa după voturi.
Nu-i pentru cine se nimerește, ci pentru cine se pregătește. Dragnea iese teafăr din războiul intern
Deși Victor Ponta a pierdut prezidențialele din 2014, ceva a persistat: reflexele autoritare ale românilor, pe care „Dottore” încercase să le exploateze în scrutinul de acum trei ani. De ele profită astăzi din plin Liviu Dragnea, cel care a început să-i sape tânărului pesedist fundamentul aparent solid al puterii imediat după eșecul dureros în fața lui Klaus Iohannis.
Același Dragnea are acum un nou prim-ministru, pe Mihai Tudose. Pe care, probabil, îl va ține în funcție atât timp cât va servi interese știute doar de el, Dragnea, liderul PSD cu pumn de oțel înfășurat în catifea roșie, cu iz comunistoid. Ulterior, baronul de Teleorman îl poate schimba cu alt premier. Dacă nu cumva hotărăște CEx-ul altceva. După câte observăm în prezent, nu se știe dacă peste alte șase luni „Comitetul Central” al PSD va decide altceva. Mai degrabă nu, dar asta este altă discuție.
